Zeci de elevi arădeni au participat, miercuri, la un „Prânz pe întuneric”, o experienţă educaţională inedită creată pentru a facilita înţelegerea proceselor senzorial-perceptive şi dezvoltarea empatiei faţă de persoanele cu deficienţe de vedere.
Lipsiţi de reperele vizuale în timpul mesei, elevii au experimentat direct rolul celorlalte simţuri în orientare şi adaptare, dar şi provocările cotidiene generate de absenţa văzului. Ei au stat la masă fără să ştie cine le este alături şi au încercat să ghicească ce mănâncă.
La experienţă au luat parte 72 de elevi de la Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” şi de la Liceul Tehnologic „Francisc Neuman”, care la final au înţeles mai bine cât de greu se pot descurca oamenii fără vedere.
„A fost frumos, dar şi neplăcut, pentru că e foarte greu să te orientezi fără vedere”, a spus Robert.
„Mi s-a părut foarte ciudat, pentru că nici nu ştiam lângă cine stau la masă. Cu siguranţă înţeleg mai bine cât de greu le este celor care trăiesc în întuneric”, a spus o elevă.
Profesoara de psihologie Pompilia Szellner, care a organizat evenimentul, a declarat că ideea i-a venit chiar la cursuri, pentru că elevii au pus multe întrebări legate de procesele cognitive senzoriale.
„Ce se întâmplă cu persoanele care sunt nevăzătoare sau care au o dizabilitate? Pot să aibă amintiri cu imagini? Le-am spus elevilor că este foarte bine să experimenteze anumite senzaţii. Cred că în urma acestui eveniment, vor fi mai empatici, vor comunica mai bine între ei şi vor înţelege persoanele aflate în dificultate”, a spus profesoara.
Un moment central al activităţii l-a constituit dialogul direct cu reprezentanţii Asociaţiei Nevăzătorilor din Arad, care le-au împărtăşit elevilor din experienţele lor zilnice şi modalităţile proprii de adaptare.
Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Forumul Democrat al Germanilor din Arad, care a asigurat spaţiul organizării şi finanţarea mesei, proiectul fiind sprijinit şi de Asociaţia „Profesori cu Suflet”.
sursa: Agerpres
