În timp ce mulţi tineri caută oportunităţi dincolo de graniţe, Alex Culda a parcurs drumul în sens invers. Născut în Austria, dar şcolit în România, tânărul de 29 de ani arată că agricultura din ţara noastră se poate face şi fără credite, cu energie verde, cu genetică de top şi cu procesare 100% locală.
Pentru Alex Culda, primii ani din viaţă s-au scurs în Austria, unde s-a născut şi a locuit până la vârsta de 7 ani. Cunoştea puţin România înainte de a se muta definitiv, mai venea doar ocazional în vizită la bunici. După mulţi ani petrecuţi printre străini, părinţii săi, originari din judeţul Arad, au decis să revină în ţară exact când Alex a împlinit vârsta de şcolarizare. Mama sa, doamna Delia, mărturiseşte că a dorit ca băiatul să urmeze şcoala în România.
Adaptarea a fost una surprinzător de lină pentru copilul venit din Vest: „Nu doar că m-am adaptat uşor, dar mi-a plăcut mai mult în satul părinţilor. Am găsit acea căldură umană pe care nu prea o găseşti la austrieci, ei sunt oameni mai reci. Acolo nu am avut prieteni foarte apropiaţi”, a povestit Alex, pentru Agerpres.
Deşi ar fi putut alege o carieră comodă în Vest sau un job de birou după finalizarea studiilor universitare, chemarea pământului şi pasiunea pentru animale au cântărit mai mult. Familia sa nu avea nicio tradiţie în domeniu. „Am fost surprinsă când a ales să devină fermier, dar m-am bucurat că îşi continuă şi studiile, a făcut Facultatea de Zootehnie la Timişoara. În cele din urmă, văzând că îşi doreşte să construiască ceva de la zero, l-am susţinut şi m-am implicat”, povesteşte mama sa.
Ca orice părinte, doamna Delia mărturiseşte că şi-ar fi dorit pentru fiul său „o profesie mai uşoară, ceva la un birou”. Alex, în schimb, nu s-a văzut niciodată închis într-un birou. Cu o sinceritate dezarmantă, recunoaşte cu zâmbetul pe buze: „Când eram mai mic, speram să devin şofer pe maşină de gunoi sau să lucrez pe un excavator”.
Pasiunea pentru antreprenoriat s-a aprins devreme. În adolescenţă, pe la 16 ani, Alex şi-a dorit stupi de albine, iar tatăl său i-a cumpărat pe primii 15. A fost scânteia care a declanşat totul. „După vreo doi ani, am avut o producţie de miere de o tonă, de la 40 de stupi, iar asta m-a încurajat. Mi-am dat seama că poate fi profitabil să faci ceva pe cont propriu şi m-am gândit să mă extind”, mărturiseşte Alex.
Pasul către zootehnie a venit de la ideea unui prieten, care i-a vorbit despre oile din rasa franceză Lacaune. Împreună au mers la o fermă din Austria pentru a cumpăra primele animale. A început cu 25 de oi şi un berbec.
Despre această rasă, Alex explică faptul că nu era populară la noi în ţară pe atunci, dar s-a dovedit o alegere extrem de eficientă, oferind de cinci ori mai mult lapte decât oaia românească: „Era o rasă mai exotică, dar între timp mulţi fermieri români au ales-o. Dacă oaia noastră Ţurcană dă vreo 300 – 400 ml de lapte pe zi, rasa Lacaune poate da doi sau chiar trei litri”.
Astăzi, Alex nu este doar un fermier care încalţă cizmele de cauciuc în fiecare dimineaţă, ci şi managerul, tehnicianul şi promotorul propriei afaceri de familie: ferma din comuna Livada. Tânărul reprezintă noua generaţie de fermieri români – educaţi, calculaţi şi ferm convinşi că valoarea se creează prin muncă directă.
Mama sa îl ajută zi de zi la fermă şi se ocupă îndeaproape de procesarea lactatelor, realizând preparatele cu ajutorul instalaţiilor speciale cumpărate. În total, produc în jur de 20 de sortimente din lapte de oaie.
Trezirea la 7 dimineaţa şi rigoarea din sala de muls sunt doar faţeta vizibilă a meseriei. În spatele porţilor fermei din Livada se află un model matematic de eficienţă. Spre deosebire de zootehnia tradiţională axată pe efective uriaşe de animale, Alex a mizat pe calitate. El menţine un efectiv redus, de circa 60 de oi Lacaune. Fiecare animal este monitorizat: doar fătările de calitate şi oile care depăşesc pragul de 350 de litri de lapte pe o perioadă de lactaţie rămân în efectiv.
Însă adevărata cheie a supravieţuirii şi profitabilităţii constă în procesare. Alex a refuzat din start statutul de simplu furnizor de lapte ca materie primă pentru marii procesatori. În micul atelier de la fermă, laptele se transformă zilnic în caş, caşcaval maturat în vid, creme tartinabile, brânzeturi şi iaurturi artizanale.
La început, produsele au fost vândute vecinilor, iar din vorbă în vorbă reţeaua de clienţi s-a extins. Alex s-a promovat şi online pe reţelele de socializare, astfel că au venit tot mai multe comenzi şi a început să livreze prin judeţ, direct la poarta clientului.
În urmă cu un an, tânărul fermier a amenajat şi o căsuţă specială în satul Sânleani, dotată cu frigidere pline cu produsele fermei. Clienţii în trecere sau din sat intră, se servesc singuri şi lasă banii într-o cutie.
„Nimeni nu a plecat fără să plătească. Oamenii îşi iau restul singuri din cutie, dacă este vreo problemă că nu au suficienţi bani, mă sună şi îmi spun că îmi vor aduce diferenţa”, spune Alex cu mândrie.
Liniştea din curtea fermei este întreruptă doar de murmurul blând al oilor şi de adierea vântului pe câmpul de la marginea comunei, unde Alex s-a dezvoltat pe o suprafaţă de şapte hectare. Ferma a fost construită exclusiv din banii familiei, fără credite bancare, iar tot profitul obţinut a fost reinvestit în dezvoltare.
Conştient că facturile la utilităţi pot înghiţi rapid profitul unei mici afaceri, Alex a investit şi într-o centrală fotovoltaică cu baterii de stocare. „Mi-am dat seama că o mare parte din câştiguri mergea pe plata facturilor la utilităţi, aşa că am decis să investesc pentru a-mi câştiga independenţa”, explică tânărul fermier. În zilele însorite, ferma este 100% independentă energetic. Soarele alimentează atât echipamentele de muls şi tancurile de răcire a laptelui, cât şi camerele frigorifice de maturare a brânzeturilor.
Dincolo de succesul vizibil, viaţa de fermier în România vine la pachet cu sacrificii personale sau obstacole birocratice. Alex lucrează de dimineaţa până seara la fermă, cu mici pauze peste zi în care trebuie să rezolve alte probleme legate de mersul afacerii. Munca i-a adus o anumită izolare socială: „Prietenii nu prea mă înţeleg, ei au ales alte profesii, cum ar fi IT. Drumurile noastre s-au cam despărţit, dar asta şi pentru că nu prea mai am timp de socializare”.
Deşi îşi iubeşte meseria, Alex admite că au existat momente în care a vrut să renunţe. Interacţiunea cu instituţiile statului rămâne o piatră de moară pentru micii producători. „Dacă am treabă la vreo instituţie de trei ori, de două ori lucrurile nu merg bine. Nici ajutor financiar nu avem. Statul român acordă sprijin doar de la 150 de capete în sus, nu ţine cont de producţie, ci doar de numărul animalelor. Eu cu 60 de oi Lacaune şi o bună gestiune la fermă produc mai mult decât un cioban cu 300 de oi din rasă românească, dar nu primesc acelaşi sprijin. La facultate am învăţat tocmai că un efectiv mic gestionat corect aduce mai multă performanţă, însă asta nu se vede în instituţiile statului”, se plânge Alex.
Tânărul îşi aminteşte cu amărăciune şi de cazurile în care a primit amenzi pentru că a vândut produse direct în piaţă, în condiţiile în care solicitase în prealabil un loc în halele agroalimentare şi nu primise.
Cu toate acestea, gândul de a pleca din ţară nu l-a captivat. „Am mai avut momente în care m-am gândit că aş putea să plec în Germania sau Austria. Cunoscând limba, puteam să mă înscriu acolo la o universitate şi să-mi croiesc alt drum în viaţă, dar poate nu aş fi avut satisfacţia de acum, când am reuşit să dezvolt o afacere de familie. În străinătate aş fi fost fermier doar dacă eram angajatul cuiva, pentru că e greu să începi de la zero dacă eşti imigrant. Chiar şi să cumperi o bucată de pământ e greu, pentru că localnicii au prioritate”, mărturiseşte el.
Decizia lui de a spune „Aleg România” se bazează pe oportunităţile pe care le oferă încă piaţa locală. El spune că există spaţiu pentru inovaţie şi o cerere tot mai mare din partea oamenilor pentru hrană curată, locală şi cu gust autentic.
Când este întrebat ce mesaj le-ar transmite altor tineri, Alex le spune apăsat „să se gândească de două ori înainte să plece din ţară”.
Privind spre viitor, el îşi doreşte ca ferma să rămână una de familie, axată pe pasiune şi iubire pentru animale, fără aspiraţii de a deveni un gigant industrial.
Planurile sale includ perfecţionarea continuă a geneticii efectivului Lacaune şi extinderea gamei de brânzeturi maturate. „Am o turmă mică, însă mi-am dorit să aleg calitatea, înainte de cantitate”, concluzionează el.
Prin exemplul său, tânărul din comuna Livada demonstrează că agricultura românească nu trebuie să rămână blocată în clişeul muncii brute sau al dependenţei exclusive de subvenţii. Cu educaţie zootehnică, tehnologie verde şi pasiune antreprenorială, meseriile pământului pot deveni atractive, sustenabile şi moderne opţiuni de carieră în România de astăzi.
sursa: Agerpres
foto: revista-ferma.ro
