Un tânăr în vârstă de 20 de ani şi-a pierdut ochiul şi a suferit mai multe leziuni corporale după ce a fost bătut, pe o stradă din municipiul Arad, de patru tineri de vârsta sa, pentru că s-a sprijinit de maşina parcată a unuia dintre ei.
Incidentul este cercetat de procurori, care au anunţat, miercuri, că toţi cei patru suspecţi au fost puşi sub control judiciar.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, în seara de 2 octombrie, victima s-ar fi sprijinit de o maşină parcată pe stradă, motiv pentru care proprietarul acesteia şi prietenii săi l-au bătut.
„Pe fondul conflictului spontan ivit, inculpaţii au exercitat acte de violenţă fizică asupra persoanei vătămate, aplicându-i acesteia mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele la nivelul capului şi al corpului, precum şi o lovitură cu un pahar de sticlă la nivelul ochiului stâng, producându-i leziuni ce necesită pentru vindecare un număr de 55-60 zile de îngrijiri medicale, precum şi o infirmitate şi un prejudiciu estetic grav şi permanent (pierderea post-traumatică a ochiului stâng)”, arată procurorii.
Agresorii au vârste de 19 şi 20 de ani şi sunt cercetaţi pentru vătămarea corporală. Ei au fost puşi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
