Mai puţin de 15% din posturile de brancardier scoase la concurs la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad vor putea fi ocupate, din cauza ratei scăzute de promovabilitate şi a dosarelor respinse, la examenul scris fiind promovaţi doar doi candidaţi din 32.
Conducerea spitalului şi-a transmis, joi, îngrijorările cu privire la concursul de ocupare a unor posturi în spital, arătând că o mică parte dintre acestea vor fi ocupate din cauza pregătirii slabe a candidaţilor.
În această perioadă, se derulează concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante de infirmieri, brancardieri, registratori medicali, asistenţi medicali sau personal TESA.
„După încheierea primelor două etape de concurs, rezultatele obţinute de candidaţii pentru posturile de infirmier şi brancardier au arătat o situaţie alarmantă: un procent semnificativ de concurenţi a fost eliminat încă de la selecţia dosarelor sau nu a obţinut nota de trecere la proba scrisă”, se arată într-un comunicat transmis de SCJU Arad.
Managerul unităţii, Florina Ionescu, afirmă că situaţia este „îngrijorătoare” pentru că posturile scoase la concurs pentru asigurarea continuităţii actului medical nu vor fi ocupate, în unele cazuri nici în procent de 15%.
„De exemplu, la concursul pentru ocuparea a 19 posturi de brancardier, din 35 de candidaţi înscrişi, trei au fost respinşi la evaluarea dosarelor, iar din 32 doar doi candidaţi au obţinut notă de trecere la examenul scris. Nici în cazul candidaţilor pentru posturile de infirmier situaţia nu este mai bună: 34 de posturi au fost scoase la concurs, iar şapte dintre cei 42 de candidaţi înscrişi nu au trecut de verificarea dosarelor, în timp ce la proba scrisă au fost admişi 12”, afirmă Ionescu.
Unitatea a publicat programul de înscriere la concurs şi pentru posturile de asistenţi medicali şi transmite „un apel ferm către viitorii candidaţi să citească cu maximă atenţie condiţiile de participare, să îşi pregătească riguros documentaţia şi să aloce timpul necesar studierii bibliografiei”.
„Avem nevoie de personal medical, însă avem nevoie de oameni profesionişti, capabili să asigure servicii medicale de calitate”, a mai spus managerul SCJU.
Candidaţii care au fost declaraţi admişi la primele două probe vor susţine, în zilele următoare, proba practică.
Examenul scris, proba practică şi interviul sunt monitorizate audio-video, precizează SCJU, pentru a se putea asigura „o transparenţă totală”.
