Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Spectacolul de operă „Carmen – Eterna”, la Palatul Cultural din Arad

Palatul Cultural din Arad va găzdui, pe 5 octombrie 2026, spectacolul de operă „Carmen – Eterna”, o adaptare a celebrei capodopere inspirate de muzica lui Georges Bizet.

Traducerea și adaptarea dialogurilor, imaginea scenică și regia spectacolului sunt semnate de arh. Cătălin Ionescu Arbore, iar formatul spectacolului, editarea și prelucrarea sunetului îi aparțin lui Ciprian Pahonea.

Una dintre cele mai cunoscute povești ale repertoriului liric universal ajunge în fața publiculu orădean într-o formulă scenică adaptată, care își propune să păstreze forța dramatică și muzicală a operei „Carmen”, într-o prezentare accesibilă publicului contemporan.

Pe scenă vor urca interpreți cu experiență pe scenele lirice din România și din străinătate, într-un spectacol construit în jurul muzicii și al poveștii care au făcut din „Carmen” unul dintre cele mai cunoscute titluri ale operei universale.

Publicul este invitat la o experiență artistică aparte, în care muzica, teatrul și imaginea scenică se întâlnesc pentru a readuce în atenție povestea fascinantă a lui Carmen – femeia care refuză să trăiască după regulile impuse de ceilalți și care își apără, cu orice preț, libertatea de a iubi și de a-și decide propriul destin.

Spectacolul propune o abordare artistică menită să apropie publicul larg de universul fascinant al teatrului liric, păstrând în același timp forța dramatică și frumusețea muzicii lui Georges Bizet.

Pasiunea, libertatea, iubirea și destinul se întâlnesc într-o poveste care continuă să fascineze publicul la aproape un secol și jumătate de la premiera operei lui Bizet.

Detalii, distribuţie şi bilete pe Ticketstore.ro, Biletlateatru.ro, Startickets.ro şi DynamicTicket.ro.

Despre opera Carmen de George Bizet

„Carmen” este opera compusă de Georges Bizet, pe un libret semnat de Henri Meilhac și Ludovic Halévy, inspirat din nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée.

Spre deosebire de nuvela lui Mérimée, Bizet a transformat-o pe Carmen în personajul central al poveștii, construind în jurul ei un univers dramatic în care pasiunea, libertatea și conflictul dintre dorință și convențiile sociale se întâlnesc într-o poveste de o intensitate rară.

Premiera operei a avut loc la Opéra-Comique din Paris, în 3 martie 1875. Deși începutul nu a fost cel pe care compozitorul îl aștepta, iar reacțiile vremii l-au afectat profund, succesul operei avea să se contureze ulterior.

„Carmen” avea să devină una dintre cele mai interpretate și apreciate creații ale teatrului liric.

Astăzi, muzica lui Bizet continuă să cucerească publicul din întreaga lume, iar povestea lui Carmen și Don José rămâne una dintre cele mai puternice și tulburătoare povești de dragoste din repertoriul universal.

Acțiunea se desfășoară în Sevilla, unde destinul soldatului Don José se schimbă radical după întâlnirea cu frumoasa și imprevizibila Carmen.

Fascinat de personalitatea puternică și de libertatea acesteia, Don José ajunge să-și sfideze familia, să-și compromită cariera și să-și depășească propriile limite pentru femeia pe care o iubește.

Însă pasiunea se transformă treptat în obsesie, iar iubirea în gelozie și posesivitate, conducând povestea către un deznodământ tragic.

În această perspectivă, „Carmen – Eterna” este mai mult decât o poveste de dragoste. Este o poveste despre iubire, pasiune, libertate, gelozie și răzbunare, dar și despre consecințele dramatice ale unei iubiri care refuză să accepte pierderea.

Prin forța muzicii lui Bizet, prin interpretarea artiștilor și prin viziunea scenică propusă de echipa spectacolului, „Carmen – Eterna” promite să transforme întâlnirea cu celebra poveste a lui Carmen într-o experiență artistică memorabilă.

Comunicat de presă

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.