Primăria Arad le va oferi asociaţiilor de proprietari, în mod gratuit, căsuţe din lemn pentru pisicile fără stăpân, pentru a se evita adăposturile improvizate făcute mai ales în jurul blocurilor.
Primăria Arad a anunţat luni, printr-un comunicat de presă, că oferă şi instalează gratuit aceste căsuţe la cererea asociaţiilor de proprietari, care mai departe vor trebui să îşi asume întreţinerea adăposturilor.
Primarul oraşului, Călin Bibarţ, afirmă că această măsură „vine în sprijinul celor care iubesc şi îngrijesc pisicile fără adăpost”.
„Ştim că, de multe ori, în jurul blocurilor, oamenii improvizau mici adăposturi sau lăsau mâncare în recipiente de plastic. Ne dorim să avem o soluţie mai civilizată şi mai bine integrată în spaţiul urban. Prin Recons (societate aflată sub autoritatea Consiliului Local – n.r.), vom produce astfel de căsuţe pentru pisici, care vor putea fi puse la dispoziţia asociaţiilor de proprietari fără costuri”, arată edilul, în comunicat.
Pentru amplasarea căsuţelor va fi necesar acordul a jumătate plus unu din numărul total al proprietarilor din cadrul asociaţiei.
Cererea ce va fi depusă la primărie trebuie să fie însoţită de tabelul nominal al proprietarilor din cadrul asociaţiei cu opţiunea exprimată (Da/Nu) şi angajamentul scris al asociaţiei de proprietari privind asumarea obligaţiei de întreţinere a căsuţei.
Primăria transmite că încurajează asociaţiile să formuleze solicitări pentru amplasarea acestor căsuţe, „contribuind astfel la gestionarea responsabilă a prezenţei pisicilor comunitare în zonele de locuinţe”.
