Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Producţia de energie electrică a CET Arad creşte de trei ori după retehnologizare

Lucrările de retehnologizare a CET Hidrocarburi Arad, proiect estimat la 100 de milioane de euro, au ajuns la un grad de execuţie de 95%, iar până la finalul lunii octombrie se va lansa producţia de energie electrică, ce va fi de trei ori mai mare decât înainte de realizarea investiţiilor în echipamente moderne.

Reprezentanţii Primăriei Arad au transmis, la solicitarea Agerpres, că în timp ce noile cazane au produs deja energie termică iarna trecută, cele trei noi motoare termice pe gaz vor produce energie electrică spre finalul lunii octombrie, la o capacitate de 31,3 MW, de trei ori mai mare decât înainte de retehnologizare.

„La finalul lunii iulie, progresul era la aproximativ 95%, cu o evoluţie de 1% pe săptămână. Producţia de energie electrică se estimează a începe la început de sezon rece”, a transmis Primăria Arad, subliniind că acest lucru se va întâmpla cel mai probabil la finalul lunii octombrie.

Producătorul şi furnizorul de energie termică din Arad, CET Hidrocarburi, a început lucrările de retehnologizare în toamna anului 2024, fiind prima investiţie majoră în termoficarea locală de după 1990.

În sezonul rece trecut, trei cazane noi au furnizat deja apa caldă necesară încălzirii locuinţelor, capacitatea acestora fiind de 100 MW.

Capacitatea termică va creşte la 127 MW odată cu finalizarea retehnologizării, prin punerea în funcţiune a celor trei motoare termice care vor produce nu doar energie electrică, ci şi termică.

„Sursă de producere energie termică şi electrică prin cogenerare de înaltă eficienţă la CET Hidrocarburi SA” este un proiect major al municipalităţii arădene, care a obţinut o finanţare de aproximativ 100 milioane de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Obiectivul principal al proiectului constă în reducerea cu peste 30% a consumului de combustibil primar, prin producerea energiei electrice şi termice în cogenerare de înaltă eficienţă şi reducerea emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă. Dincolo de creşterea eficienţei energetice şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, se urmăreşte creşterea calităţii serviciului public de alimentare cu energie termică la tarife competitive”, informa Primăria Arad, într-un comunicat de presă transmis în 2025.

La Arad este aplicată o tehnologie în premieră în România, conform sursei citate, pentru că echipamentele folosite vor putea arde hidrogenul într-un amestec cu gazul metan.

CET Hidrocarburi, având ca acţionar 100% Consiliul Local Municipal Arad, mai are aproximativ 20.000 de locuinţe racordate, faţă de 43.000 în 1990, însă, după retehnologizare, administraţia locală intenţionează să înceapă o campanie de readucere în sistem a locuinţelor debranşate de-a lungul anilor.

sursa: Agerpres

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.