Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Un excavator şi o remorcă furate din Belgia, găsite în trafic la Pecica

Un excavator compact şi o remorcă furate din Belgia şi căutate de autorităţile din această ţară au fost găsite, marţi, de poliţiştii de frontieră arădeni în timpul unor controale de rutină făcute pe drumuri în zona oraşului Pecica.

Agenţii de frontieră şi poliţiştii din Pecica au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Polonia care tracta o remorcă pe care era transportat un excavator compact. Şoferul este un român de 37 de ani care nu are permis de conducere specific pentru acest ansamblu de vehicule.

„În urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că atât excavatorul de mici dimensiuni cât şi remorca figurează ca bunuri căutate pentru confiscare, în baza unei alerte introduse de autorităţile din Belgia. De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit că şoferul nu deţine permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule”, a precizat Poliţia de Frontieră Arad, într-un comunicat de presă.

Excavatorul şi remorca sunt estimate la 26.000 de euro şi au fost indisponibilizate la sediul instituţiei.

Şoferul este cercetat pentru tăinuire şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.