La scurt timp după ce Nadia Comăneci a scris istorie la Montreal, obţinând prima notă de 10 din istoria gimnasticii mondiale, la Arad se năştea un simbol de plastic care avea să devină una dintre cele mai râvnite jucării ale epocii.
Păpuşa Nadia, creată în celebra fabrică „Arădeanca”, este astăzi o piesă rară de colecţie, care se vinde pe internet cu preţuri cuprinse între 600 şi 1.000 de lei.
Istoria păpuşii cu chipul legendarei gimnaste a început cu o primă lansare în 1977. Atunci, jucăria a fost concepută cu o freză cu breton, identică cu cea purtată de sportivă, fiind echipată cu trening, o medalie simbolică şi prezentată într-o cutie personalizată.
Peste ani, în 2009, în contextul unui parteneriat cu Fundaţia „Nadia Comăneci”, acest simbol al sportului românesc a fost readus în atenţia publicului printr-o ediţie specială, limitată.
Octavian Fânaţă, directorul de atunci al fabricii, care deţine astăzi atelierele unde tradiţia fabricării păpuşilor continuă, a declarat, pentru Agerpres, că, pentru a doua versiune, s-a dorit un nivel de detaliu mult mai ridicat.
„A doua lansare a fost în 2009, când am produs o nouă variantă a păpuşii Nadia. Am făcut o matriţă specială pentru cap, la care ochii trebuiau pictaţi ca să poată reflecta cât mai bine personajul. Păpuşa din 1977 era cu ochi mobili, ca majoritatea modelelor, dar de data asta am ales să pictăm faţa şi ochii. Îmbrăcămintea era similară, iar cutia a fost mult mai aspectuoasă”, a explicat Fânaţă.
Jucăria relansată s-a livrat exclusiv pe piaţa internă, iar în cei trei ani de parteneriat au fost vândute peste 1.000 de exemplare.
În halele de producţie de la Arad, procesul de fabricaţie a rămas o formă de artă manuală, neschimbată de decenii. Fiecare păpuşă trece prin mâinile a minimum 10 angajaţi. Fluxul începe în atelierul de gelifiere, unde se toarnă capul, continuă în secţia de injecţie pentru mâini, picioare şi corp, urmate de etapele minuţioase de finisare, pictură, coasere a părului şi asamblare.
În paralel, se croiesc manual hainele.
O prezenţă emblematică în fabrică este Constanţa Buzaş, care lucrează aici de peste 40 de ani şi care a dat viaţă fiecărei păpuşi Nadia din ediţia 2009. Pentru a obţine expresia perfectă, ea a învăţat tehnica picturii pe plastic de la un artist şi s-a ghidat după fotografii de epocă ale gimnastei.
„Mi-era foarte dragă Nadia, eram copilă, deci vă daţi seama ce încântată am fost să lucrez la păpuşă. A doua ediţie a păpuşii mi-a trecut prin mâini în întregime”, a mărturisit Constanţa Buzaş.
Interesul pentru acest simbol rămâne viu şi în prezent.
Recent, o personalitate din lumea sportului a solicitat fabricii 150 de exemplare pentru a le oferi unor elevi, însă comanda nu a putut fi onorată pe termen scurt. Producţia acestei cantităţi necesită un termen de producţie şi livrare de aproximativ trei luni.
Directorul fabricii precizează că producţia modelului Nadia poate fi reluată în orice moment, pentru că matriţa a fost păstrată.
Dacă s-ar produce astăzi, acest model ar avea un preţ de plecare din fabrică de 200 de lei, dublu faţă de modelele standard, al căror preţ la poarta fabricii nu depăşeşte 95 de lei.
Dincolo de nostalgia „Zeiţei de la Montreal”, fabrica din Arad este o supravieţuitoare a tranziţiei economice. Înfiinţată în 1949, a intrat în declin după 1989 din cauza importurilor masive de jucării chinezeşti.
Deşi brandul a trecut prin momente critice, faliment şi lichidare, activitatea a fost salvată în 2008.
Acum, fabrica şi brandul „Arădeanca” sunt deţinute de soţii Octavian şi Lavinia Fânaţă, iar afacerea este una de familie şi rezistă cu 20 de angajaţi, o cifră modestă faţă de cei 1.200 din epoca de aur. Capacitatea de producţie este de 60.000 de păpuşi pe an, dar aici se mai fabrică decoraţiuni de grădină, precum pitici, iepuraşi, bufniţe sau raţe plutitoare.
Magia procesului de fabricaţie rămâne intactă pentru noile generaţii, care vizitează atelierele în cadrul programelor şcolare.
Managerul Octavian Fânaţă subliniază: „În fiecare an, în Săptămâna Verde şi Săptămâna Altfel avem două-trei grupuri pe zi de copii din judeţul nostru şi din judeţele limitrofe. Copiii urmăresc toată activitatea de producţie şi sunt fascinaţi, pentru că aşa ceva nu mai au unde să vadă. Cel mai interesant li se pare cuptorul, unde văd cum o pastă moale ia forma matriţei, cum ar fi capul de păpuşă sau un pitic de grădină. Sunt interesaţi să îmbrace păpuşa, să o pieptene, e o activitate dinamică”.
Cu toate că nu se mai află în producţie, păpuşa Nadia rămâne piesa centrală a expoziţiei fabricii arădene, un martor tăcut al unei perioade în care jucăriile româneşti cucereau inimile copiilor şi onorau campionii naţionali.
Modelul se mai găseşte şi în colecţii private, iar pe internet păpuşa produsă în 1977 se vinde cu preţuri cuprinse între 600 şi 1.000 de lei.
sursa: Agerpres
