Două persoane cu arsuri au fost transportate la spital, după ce microbuzul în care se aflau a luat foc, incendiul fiind stins ulterior de pompieri.
Evenimentul a avut loc duminică, în jurul orei 19.40, lângă șoseaua de centură a municipiului Arad, în zona pasajului CET.
Conform ISU Arad, au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. De asemenea, la locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță SAJ.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la întregul autovehicul.
„Echipajul medical a acordat îngrijiri medicale pentru două persoane aflate în microbuz. Este vorba despre o femeie și un bărbat, ambii în vârstă de aproximativ 40 de ani, care au suferit arsuri. Aceștia au fost preluați conștienți și cooperanți de la locul evenimentului și transportați la spital pentru îngrijiri și investigații medicale. În microbuz se mai afla o persoană care nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.”, a informat ISU Arad, care a mai precizat că cele trei persoane s-au autoevacuat înainte de sosirea echipajelor de intervenție.
„Incendiul a fost stins prompt, însă autovehiculul a fost afectat în totalitate”, au transmis pompierii arădeni.
foto: ISU Arad
