Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Şase traficanţi de droguri reţinuţi în august, condamnaţi după recunoaşterea faptelor

Şase traficanţi de droguri din Arad, între care un cetăţean italian care ar fi fost capul grupării, au fost condamnaţi la pedepse cu închisoare după ce au semnat acorduri de recunoaştere a faptelor, ei fiind reţinuţi în urma unor percheziţii care au avut loc în luna august.

Sentinţa a fost dată, marţi, de Tribunalul Arad şi este cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Conform soluţiei publicate pe portalul instanţelor de judecată (portal.just.ro), cei şase, care au vârste cuprinse între 24 şi 51 de ani, au primit pedepse cuprinse între doi ani şi trei luni de închisoare cu executare şi patru ani şi cinci luni de închisoare cu executare.

Toţi au fost condamnaţi pentru trafic de droguri de mare risc.

Cea mai mare pedeapsă a fost primită de cetăţeanul italian (40 de ani), care ar fi fost capul grupării şi a fost condamnat pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată şi conducere pe drumurile publice a unui vehicul având suspendat dreptul de a conduce.

La mijlocul lunii august, cei şase au fost reţinuţi într-o anchetă de trafic de cocaină, în urma a 26 de percheziţii la care au fost ridicate diferite cantităţi de droguri.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, la momentul respectiv, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, „în intervalul ianuarie-august 2025, persoanele cercetate, în mod independent sau în baza unor înţelegeri prealabile, ar fi procurat, deţinut, depozitat şi vândut, în judeţul Arad, diverse cantităţi de cocaină (drog de mare risc), cu sume cuprinse între 450 şi 2.000 de lei”.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.