Un campus şcolar va fi amenajat la Liceul Tehnologic de Ştiinţe Aplicate din Arad şi ar urma să fie finalizat cu un an şi două luni mai devreme faţă de termenul stabilit iniţial, pentru a fi deschis în iunie 2026, proiectul cu o valoare de aproximativ 25 de milioane de lei beneficiind de fonduri prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Primăriei Arad au declarat, pentru Agerpres, că este vorba de clădiri existente care vor fi reamenajate pentru un campus preuniversitar.
Proiectul se va derula în curtea fostului Liceu de Construcţii şi Protecţia Mediului, care din această toamnă se numeşte Liceul Tehnologic de Ştiinţe Aplicate, după fuziunea cu Liceul „Henri Coandă” şi Liceul „Aurel Vlaicu”. Este vorba de trei clădiri construite în anii ’70 (un atelier, o cantină şi un cămin cu patru etaje) care vor fi modernizate.
„Realizarea acestui campus şcolar a fost unul dintre argumentele ca trei licee cu un potenţial mai mic să se unească şi să formeze o şcoală nouă, cu un potenţial ridicat, în noua locaţie. Subliniez că, până la finalizarea acestui campus modern, elevii învăţa în aceleaşi locaţii, nimeni nu a fost mutat”, a declarat marţi, pentru Agerpres, inspectorul şcolar general, Marius Gondor.
Proiectul tehnic a fost finalizat, iar ordinul de începere a lucrărilor de modernizare şi reamenajare va fi dat peste aproximativ două săptămâni, când va fi eliberată autorizaţia de construire.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău, a declarat că graficul de execuţie a lucrărilor a fost actualizat, astfel că proiectul ar urma să fie finalizat în iunie 2026, cu un an şi două luni mai repede faţă de termenul stabilit iniţial. Procedurile au fost grăbite pentru ca toţi banii obţinuţi prin PNRR să fie cheltuiţi în termenele prevăzute de acest program european de finanţare.
Execuţia lucrărilor a fost atribuită prin licitaţie, iar valoarea contractului, care include proiectul tehnic, este de 24.622.155 de lei plus TVA.
sursa: Agerpres

Noua școală va avea un “mare potențial”… în conditiile în care doar Liceul Vlaicu (actual) are acum 6 ateliere care se vor muta într-un singur atelier în “noul campus”. Dacă nu mai luăm in calcul atelierele de la H.Coanda si pe cele de la Constructii, da… încăpem într-un atelier toti și mai încap și laboratoarele tehnice acolo….Ne vor reduce planul de școlarizare încât ne vor face ei să încăpem …