Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 22 septembrie – 6 octombrie 2025.
În Banat, în primele zile din interval, valorile termice se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei astfel că maximele vor fi în medie cuprinse între 28 și 32 de grade, iar minimele între 13 și 17 grade, apoi începând cu data de 25 septembrie acestea vor marca o scădere și se vor apropia treptat de mediile multianuale.
Temperaturile diurne vor fi în medie cuprinse între 18 și 26 de grade, cu cele mai ridicate valori în ziua de 25 septembrie, iar minimele se vor încadra în medie între 8 și 12 grade.
În cea de-a doua săptămâna atât valorile termice diurne cât și cele de pe parcursul nopții nu vor avea variații semnificative de la o zi la alta, iar media acestora va fi apropiată de cea specifică perioadei. Maximele diurne vor fi în general cuprinse între 20 și 24 de grade, iar cele minime se vor situa în medie între 6 și 10 grade.
Probabilitatea pentru ploi va fi temporar mai ridicată în intervalul 26 – 30 septembrie.
În Crișana, în prima săptămână valorile termice diurne vor marca o scădere treptată de la temperaturi cu mult mai ridicate decât cele climatologic specifice, respectiv de la 29…31 de grade spre valori în jurul mediilor multianuale în general de 19…22 de grade, iar cele minime vor avea variații de la o zi la alta cu tendință de scădere din noaptea de 26 spre 27 septembrie, astfel că acestea se vor încadra în general între 8 și 14 grade.
În cea de-a doua săptămână valorile de temperatură nu vor avea variații semnificative și în general se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice pentru această perioadă, astfel că maximele vor fi în medie de 19…23 de grade, iar media minimelor va fi de 6…9 grade.
Din data de 25 septembrie și până la finalul intervalului probabilitatea pentru ploi va fi temporar ridicată.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
