„Neapărat trebuie să legăm victorii. Muncim, dar parcă ne lipsește ceva”, a declarat Adrian Mihalcea, antrenorul echipei UTA Arad, după meciul cu CFR Cluj.
„Ne e teamă de ceva. Lucrul acesta se întâmplă ori când suntem conduși, ori când conducem. Trebuie să muncim și să câștigăm. Am greșit poate când am zis că vreau egaluri până la final, dar să mă ierte Dumnezeu, aș vrea și victorii. Suporterii poate își doresc mai mult, dar nu putem deocamdată. Există emulație la Arad. Îi aștept la meciul de acasă cu Csikszereda. Trebuie să facem pe dracul în patru și să câștigăm”, a spus Mihalcea, după meci.
Formaţia CFR Cluj a remizat, duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa UTA Arad, într-un meci din etapa a zecea a Superligii.
