„Un meci nebun. L-am început în genunchi. Am fost conduși de o echipă agresivă. Mă bucur că am schimbat fața jocului”, a declarat antrenorul echipei UTA Arad, Adrian Mihalcea, după meciul cu FC Argeș, scor 3-3.
„E un rezultat echitabil. Nu cred că am fi meritat mai mult. E un rezultat bun pentru noi. În primele 30 de minute m-au năucit. Foarte greu să fiu rațional. Sunt jucători importanți și cei care au ieșit, și cei care au intrat. Am reușit să întoarcem rezultatul care părea imposibil. Rămân importanți. Sperăm să ducem aceste săptămâni. Accidentările ne-au schimbat planurile.
Eu sunt un antrenor de la a nu primi gol. Vreau să plec de la 0-0. Acum plec de la 0-3. Au trecut 9 etape. Lucrurile nu s-au schimbat mult. Sunt 3-4 echipe în buza play-off-ului care pot emite pretenții. După un dezastru la Rapid, gândiți-vă ce ar fi însemnat să pierdem azi”, a spus Adi Mihalcea, la flash-interviu.
Bogdan Andone (FC Argeș): Am întâlnit o echipă extrem de puternică acasă
Antrenorul celor de la FC Argeș, Bogdan Andone, nu s-a arătat nemulțumit de faptul că echipa sa a condus cu 3-0 în minutul 28, dar nu a reușit să câștige.
„Dacă cineva ne întreba dacă suntem mulțumiți cu egal înainte de meci, am fi zis cu siguranță da. Am întâlnit o echipă extrem de puternică acasă, o echipă care e împinsă de la spate. Nu e prima dată când revin de la 0-3 și au făcut-o contra unei echipe mult mai puternice decât noi.
Important e că după acest joc să învătăm din greșelile pe care le-am făcut. Am făcut greșeli simple, lucruri pe care le antrenăm, la fazele fixe, știam unde bat. Am luat goluri prea ușor. Golul de 2-3 a cântărit decisiv, a venit în minutul 45.
La golul 3, da, ce pot să spun. Yanis Pîrvu e un jucător tânăr, necopt, discutăm de un an de zile că nu trebuie să ataci decisiv în careu. Și în prima etapă cu Rapid a făcut la fel în primele minute și a luat galben. Atunci l-am schimbat să nu riscăm o eliminare.
Trebuie să învețe din lucrurile astea și să rămânem cu faptul că nu am cedat mental, ne-am bătut până la final. Am rămas și în 10, ne-am apărat bine, am încercat să ne creăm situații de gol. Cred că e un rezultat echitabil între două echipe bune.
Nu sunt supărat pentru că nu a fost un gest intenționat. Chiar am urmărit faza, nu a dat la cap. Dacă ne uităm și la Coman. În toate săriturile din primele minute și-a lovit adversarii și nu s-a uitat după minge. Înțeleg când e o lovitură cu capul intenționat, el a urmărit mingea și nu a știut ce s-a întâmplat, a urmărit mingea. L-am pierdut pentru următoarea etapă, acesta e minusul.
Trebuie să revăd jocul, să rămânem cu lucrurile bune. Avem încă mult de muncă, multe lucruri de pus la punct. E important că arătăm bine, că avem atitudine. Nu suntem de talie europeană să marcăm 4-5 goluri și să nu primim”, a spus Bogdan Andone.
Echipa UTA Arad a terminat la egalitate sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-3, cu formaţia FC Argeş, în etapa a 9-a din Superligă.
