Ziua Internațională a Copilului a fost marcată, duminică, în mai multe zone din municipiul Arad, unde Primăria și Centrul Municipal de Cultură au organizat spectacole de teatru de păpuși, teatru de marionete, muzică ușoară și dans, gimnastică aerobică.
Astfel, în cadrul Festivalului Copilăriei, artiști, animatori și copii de toate vârstele au fost prezenți în Parcul „Aventura Voinicilor”, în Parcul „Regina Maria”, în Piața Catedralei și în zona de agrement de pe strada Mărului.
În cele patru locuri destinate copiilor au fost prezentate piese de teatru, momente muzicale și reprezentații artistice.
Printre cei care au fost la întâlnirile cu copiii s-a numărat și clovnul Sam, un artist de circ cu origini mexicane, care a adus zâmbete și surprize, precum acrobații, jonglerii, magie comică și monociclu, pentru a crea momente deosebite pentru cei mici.
De asemenea, Trupa „Țac-Pac“ și Teatrul pe roți din Arad au susținut spectacole interactive. Trupa Teatrului de Animație „Piticot“ și „La joacă cu cu Tudy“ au organizat spectacole și jocuri interactive.
În zona de agrement de pe str. Mărului a fost și o expoziție de autovehicule de epocă și machete, organizată de Retro Mobil Club Arad
Tot cu ocazia zilei de 1 Iunie, a fost programat un concert cu Mira, de la ora 18.30, în Piața Catedralei.
foto: CMC Arad
