Pasionaţii de istorie feroviară sunt invitaţi la Sala Polivalentă din Arad pentru a explora universul fascinant al machetelor de trenuri, în cadrul unei expoziţii la care sunt prezenţi peste 20 de colecţionari din ţară şi străinătate, care au realizat un circuit dinamic cu o lungime de 350 de metri.
Expoziţia „Călătorie cu trenul la Arad” a fost deschisă vineri şi poate fi vizitată până duminică, fiind organizată de Complexul Muzeal Arad în colaborare cu AR-Rail Club.
Evenimentul reuneşte colecţionari şi producători de machete din România, Ungaria, Germania şi Italia, oferind o incursiune detaliată în evoluţia transportului feroviar. Vizitatorii pot admira un circuit interactiv ce se întinde pe 350 de metri de linii de cale ferată. Acesta include machete fidele de clădiri feroviare, staţii, depouri şi colecţii de trenuri în miniatură, de la primele locomotive cu aburi din 1835 până la trenurile de mare viteză din prezent.
„Expoziţia ne poartă într-o călătorie fascinantă prin timp, tehnologie şi pasiune. Calea ferată nu este doar un mijloc de transport, ci o parte esenţială din identitatea şi dezvoltarea unei naţiuni”, a declarat directorul adjunct al Complexului Muzeal Arad, Bogdan Blaga.
Printre expozanţi se numără Mircea Dorobanţu, un colecţionar dedicat, a cărui pasiune pentru trenuri a început în copilărie, în 1976, pe când avea doar patru ani. Atunci a primit un trenuleţ de Crăciun, iar de jumătate de secol colecţionează machete.
Colecţia sa cuprinde în mare parte modele de garnituri care au circulat sau mai circulă în România, iar de zece ani, Mircea Dorobanţu a început să creeze propriile machete, clădiri în miniatură şi linii de cale ferată, perfecţionând constant detaliile.
„Încetul cu încetul am creat, am perfecţionat, sunt atent la detalii, mai îmbătrânesc o căsuţă, îi pun un burlan ruginit, am dezvoltat această pasiune. De cinci ani, de exemplu, lucrez la realizarea în miniatură a unui depou de locomotive, pe care îl realizez până la ultimul detaliu, până la ultima clanţă la uşă, ultimul zăvor… Modelismul nu se face contratimp”, a explicat, pentru Agerpres, colecţionarul, care consideră că „modelismul este o artă care se îmbină cu tehnica”.
Sala Polivalentă găzduieşte şi o secţiune dedicată istoriei metroului bucureştean, cu fotografii din arhiva Agerpres, prezentate de Asociaţia „Redescoperă Istoria”. Aceste imagini, expuse iniţial în 2022 în cadrul proiectului „Prin tunelul istoriei metroului din Bucureşti”, sunt explicate de un reprezentant al asociaţiei, costumat într-un combatant al Regimentului 2 Căi Ferate Chitila. Bărbatul, îmbrăcat în uniformă specifică celui de-Al Doilea Război Mondial şi având asupra sa o mitralieră şi un pistol (replici), a captivat repede atenţia copiilor prezenţi, cărora le-a povestit cum armata păzea căile ferate în timpul războiului.
Printre exponatele deosebite se numără şi o parte din colecţia impresionantă de machete realizate de Ioan Popoviciu, un fost mare sportiv arădean.
„Este o mică parte din colecţia de peste 120 de machete pe care am moştenit-o de la tata. Am adus mai multe locomotive care arată evoluţia acestor maşinării, am observat că au mare succes la copii”, a spus Maria Popoviciu, fiica fostului sportiv.
Gabriel Nagy, de la AR-Rail Club, a precizat că unii expozanţi sunt foşti sau actuali angajaţi ai căilor ferate. El a subliniat natura continuă a acestei pasiuni: „Pentru un colecţionar, o viaţă nu este destul, tot timpul apar noutăţi, o colecţie este în dinamică şi se poate transmite din generaţie în generaţie”.
Preţurile de intrare la expoziţie sunt următoarele: adulţi – 20 de lei, pensionari – 10 lei, elevi, preşcolari şi studenţi – 5 lei. În ultima zi a expoziţiei, în 1 Iunie, copiii au acces gratuit.
sursa: Agerpres
foto: Complexul Muzeal Arad



