Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad are deosebita onoare de a anunța, în parteneriat cu Biblioteca Orășenească Mogyoróssy János din Gyula, organizarea lansării volumului „În labirintul speranței. Capitole din istoria maghiarilor din Arad între 1944 și 1989”.
Evenimentul va avea loc joi, 5 iunie 2025, începând cu ora 18.00 (ora Ungariei), în Sala de lectură Simonyi a bibliotecii din Gyula.
Volumul – apărut inițial în anul 2020, sub titlul „A remény útvesztőjében” – a fost recent tradus în limba română, ediția fiind coordonată de dr. Doru Sinaci și Gabriel Roman. Constituind un demers istoriografic valoros, lucrarea analizează istoria recentă a comunității maghiare din Arad, o istorie comună marcată de regimuri autoritare, incertitudini identitare, dar și de o neclintită speranță colectivă.
La eveniment vor participa, în calitate de invitați: Kónya István, viceprimar al orașului Gyula; dr. Doru Sinaci, coordonator al Comitetului Monografic Județean Arad; autorii Puskel Péter și Újj János; Ionel Bulbuc, director al Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad; precum și Gabriel Constantinescu și Gabriel Roman, traducători ai ediției în limba română.
Lansarea de la Gyula vine în completarea lansării oficiale a volumului care va avea loc în Arad în data de 29 mai 2025, sub egida Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol”, semnalând astfel un eveniment editorial cu dublă relevanță: locală și internațională. Prin această abordare transfrontalieră, Biblioteca Județeană Alexandru D. Xenopol” Arad își reafirmă misiunea de a susține cercetarea istorică și dialogul cultural, contribuind la construcția unui spațiu comun al cunoașterii și al respectului reciproc.
Intrarea este liberă.
(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)
