Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Cetăţeni străini fără drept de a călători în Spaţiul Schengen, depistaţi de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, împreună cu poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A1 Deva – Nădlac, au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competenţă, 21 de cetăţeni străini fără drept de a călători în Spaţiul Schengen.

„În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii şi nesistematice pe autostrada A1 împreună cu poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A1 Deva-Nădlac. Cu această ocazie, au fost oprite pentru control două autoturisme şi un ansamblu rutier, toate înmatriculate în România şi conduse de trei cetăţeni români”, a informat Poliția de Frontieră.

În timpul efectuării controlului asupra mijloacelor de transport, au fost depistaţi, în autoturisme şi în semiremorca ansamblului rutier, 21 de cetăţeni străini.

„Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru verificări unde, în urma acestora, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Iran, Bangladesh, Şiria, Etiopia, Turcia şi Irak. Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru cetăţenii români şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii străini, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.

În urma aderării complete a României la Spaţiul Schengen, Poliţia de Frontieră continuă să acţioneze în baza analizelor de risc pentru a asigura securitatea la graniţele ţării. De asemenea, competenţa privind migraţia ilegală rămâne în continuare la nivel naţional pentru gestionarea eficientă a acestui tip de infracţionalitate.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.