Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac I și PTF Nădlac II au prins 40 de migranţi din Siria, Iran, Irak şi Turcia care au încercat să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în vestul Europei, fiind ascunşi în două TIR-uri.
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II a fost verificat, pe sensul de ieşire din ţară, un TIR condus de un român, care declarase că nu transportă niciun fel de mărfuri şi merge în Ungaria.
„În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorcă, 24 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, Irak şi Turcia”, a informat Poliţia de Frontieră Arad.
De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, poliţiştii de frontieră au verificat un TIR aflat în parcare, descoperind 16 persoane ascunse în semiremorcă. Este vorba de migranţi din Siria, Iran şi Irak „ce intenţionau să treacă în mod fraudulos frontiera”.
Cei doi şoferi sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi, în timp ce străinii ascunşi în automarfare sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Migranţi găsiţi ascunşi în camioane care transportau alimente
