Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Atenționare meteo. Cod galben de vijelii şi ploi torenţiale în județul Arad

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, două atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantităţi însemnate de precipitaţii, valabile în primă fază până miercuri dimineaţa în nouă judeţe din Oltenia şi Banat, iar ulterior, până joi, în aproape jumătate din ţară.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 21 mai, ora 16.00 – 22 mai, ora 10.00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi sudul Crişanei, unde se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50 – 70 km/h), averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi, izolat, căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi, pe arii mai restrânse, de peste 40 l/mp.

Judeţele vizate de prima atenţionare Cod galben sunt: Arad, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara și Timiş.

De asemenea, în perioada 22 mai, ora 10.00 – 23 mai, ora 10.00, va intra în vigoare cel de-al doilea Cod galben de vreme instabilă. Astfel, în aproape jumătate din ţară, în judeţe situate în Banat, Oltenia, Maramureş, vestul Transilvaniei şi al Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, grindină.

Pe alocuri, cantităţile de apă vor fi de 25 – 30 l/mp, izolat de peste 40 l/mp.

Meteorologii precizează că manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.