Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Știri pe scurt

Un bărbat din Buteni a fost reținut de polițiști pentru că a refuzat să părăsească domiciliul unui consătean, pe care l-a și agresat fizic.

„În după-amiaza zilei de 1 ianuarie, un bărbat de 31 de ani, din Buteni, pe fondul consumului de alcool, a intrat fără drept și a refuzat să părăsească imobilul unui bărbat din aceeași localitate, pe care l-ar fi lovit cu pumnii și picioarele. Victima a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a informat IPJ Arad. Polițiștii de la Secția 9 Rurală Sebiș au întocmit un dosar penal pentru violare de domiciliu și lovirea sau alte violențe, din cercetări reieșind că agresorul, în dimineața aceleiași zile, în jurul orei 4.00, ar fi spart geamul aceluiași imobil, unde ar fi pătruns tot fără drept, fiind întocmit un dosar penal pentru distrugere și violare de domiciliu. În baza probatoriului administrat, bărbatul de 31 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, violare de domiciliu și distrugere.

Incendiu într-o gospodărie din Ghioroc

Pompierii militari au fost solicitați, marți, în jurul orei 6.30, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din Ghioroc. Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului au acționat și pompierii voluntari ai SVSU Ghioroc.  „La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul anexei, ce avea rol de magazie de lemne și diverse bunuri, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, incendiul fiind localizat de pompierii voluntari ai SVSU Ghioroc. Au ars anexa gospodărească cu bunurile aflate în interior, iar aproximativ 3 mp din acoperișul casei a fost afectat. Incendiul a fost lichidat prompt, limitând pagubele materiale. Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul produs la un frigider care se afla în anexă”, se precizează într-o informare transmisă de ISU Arad.

Infracțiuni depistate în trafic

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat în municipiul Arad, în zona Piața Sârbească, un bărbat de 29 de ani, din județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,46 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În noaptea de 1/2 ianuarie, un tânăr de 24 de ani, din Sebiș, a fost depistat de polițiștii de la Secția 5 Rurală Ineu, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 79, în localitatea Bârsa. În urma verificărilor s-a constatat că numerele de înmatriculare ale autoturismului au valabilitatea expirată, autoturismul fiind neînmatriculat. „Pe numele celor depistați au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice”, au informat reprezentanții IPJ Arad.

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Arad au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participanții la trafic, a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 10.000 de lei. 81 de persoane au testate pentru consum de alcool și droguri, fiind constatată o singură infracțiune de conducere sub influența alcoolului. De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare. „În cadrul acțiunilor desfășurate, șoferilor le-au fost aduse la cunoștință modificările legislative intrate în vigoare la data de 7 iulie 2023, conform cărora, săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, de către un șofer care a condus fără permis, sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, se pedepsește cu închisoarea, fără posibilitatea ca instanța să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”, se menționează într-o informare remisă de IPJ Arad.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.