Circulaţia tramvaielor în cartierul Micălaca din municipiul Arad a fost suspendată, joi, după ce un transport agabaritic militar a rupt reţeaua electrică şi a pus la pământ unul dintre stâlpii de susţinere.
„Primăria Municipiului Arad şi Compania de Transport Public (CTP) anunţă că circulaţia tramvaielor în cartierul Micălaca, zonele II şi III, este momentan suspendată, pe ambele sensuri de mers, în urma producerii unui incident de către şoferul unui transport agabaritic militar, care a agăţat şi rupt reţeaua electrică şi a pus la pământ unul dintre stâlpii de susţinere a acesteia, în sensul giratoriu de pe Bd. N.Titulescu”, a anunţat Primăria Arad.
Sursa citată a precizat că echipele CTP Arad au intervenit la faţa locului pentru remedierea cât mai rapidă a situaţiei.
Între timp, pe traseul Podgoria – Polivalentă – Billa- Voinicilor – Calul Bălan – Podgoria, tramvaiele au fost înlocuite de autobuze care respectă orarul acestora şi opresc în vecinătatea staţiilor de tramvai de pe traseu.
„Circulaţia tramvaielor spre localităţile Vladimirescu şi Ghioroc nu este afectată. Ca urmare a acestui incident, atragem atenţia şoferilor, ca în măsura posibilităţilor, să evite zona sensului giratoriu din Micălaca (zona Billa) pentru a preîntâmpina situaţii nedorite”, a mai transmis Primăria Arad.
