Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

275 de  autoturisme au fost ridicate de pe domeniul public, în Arad

În ultimele 3 luni, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au ridicat, cu sprijinul RECONS, 275 de autoturisme, dintre care 232 pentru staționarea în loc nepermis, respectiv 43 pentru blocarea căilor de acces (conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice).

Cele mai multe intervenții au avut loc în Centru și în cartierele Aurel Vlaicu și Micălaca.

Începând cu luna iulie, s-a intensificat colaborarea dintre Poliția Locală și RECONS, un autoturism din dotarea DGPL Arad fiind disponibil zilnic, în intervalul orar 7.00 – 23.00, pentru însoțirea echipei operatorului.

În situația în care  se impune ridicarea mai multor autoturisme, echipajul Poliției Locale rămâne la fața locului până la preluarea ultimei mașini, fiind monitorizate atât zonele cu trafic intens, cât și arealele cunoscute cu probleme privind parcarea regulamentară, semnalate de către cetățenii din cartiere, în cadrul întâlnirilor cu Primarul Municipiului Arad.

Se evidențiază o creștere cu 100% a ridicărilor din zilele lucrătoare, după implementarea echipei mixte, concretizată în „Tanti Rodi” prezentă permanent pe teren, alături de polițiștii locali.

80% dintre solicitările de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar, cu încălcarea Codului Rutier, survin în intervalul 8.00 – 15.00, incidența cea mai ridicată fiind înregistrată în centrul orașului.

După-amiaza și seara, echipele mixte se deplasează către parcările de reședință din cartierele rezidențiale. DGPL Arad precizează faptul că HCLM nr. 242/2021 referitoare la utilizarea parcărilor de reședință nu conține prevederi referitoare la ridicarea autovehiculelor staționate pe locurile contractate pentru alte autoturisme.

Utilizarea nelegitimă a unui loc de parcare rezidențial contractat la RECONS doar se sancționează cu amendă, fără a se aplica măsura tehnică a ridicării vehiculului contravenientului.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de DGPL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.