Două persoane au fost rănite, vineri, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri și un autoturism, pe DN 69, în zona Vinga.
Din primele cercetări rezultă că un bărbat de 64 de ani, din Vinga, în timp ce conducea o autoutilitară în cuplu cu semiremorcă, pe DN 69, dinspre Timișoara, spre Arad, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară în cuplu cu semiremorcă, condusă de un bărbat de 60 de ani, din Timișoara.
Ulterior, un autoturism condus de un bărbat de 66 de ani, din județul Bihor, care de deplasa dinspre Arad, spre Timișoara, a intrat în coliziune cu semiremorca primului autotren.
„În urma evenimentului rutier a fost rănit grav conducătorul primului autotren și rănit ușor șoferul celui de-al doilea autotren“, a informat IPJ Arad.
Șoferilor autotrenurilor le vor fi recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, aceștia neputând fi testați cu aparatul alcooltest. Șoferul autoturismului a fost testat, rezultatul fiind negativ.
„În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier“, a mai informat IPJ Arad.
Pompierii militari de la Detașamentul Arad au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenție cu apă și spumă, un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă. În sprijin a fost solicitat și elicopterul SMURD.
foto: DRDP Timișoara

