Doi bărbaţi cu cagule au jefuit o sală de jocuri de noroc din oraşul arădean Chişineu-Criş, sub ameninţarea unui obiect ce pare a fi un pistol, conform imaginilor înregistrate de sistemul de supraveghere şi declaraţiilor martorilor, suspecţii fugind cu suma de 7.500 de lei.
Atacul a avut loc duminică, iar poliţiştii fac cercetări pentru identificarea făptaşilor.
„Poliţiştii oraşului Chişineu-Criş au fost sesizaţi despre faptul că, în incinta unei săli de jocuri de noroc din localitate, două persoane de sex masculin, cu cagule, ar fi ameninţat casierul cu un obiect ce părea a fi un pistol, iar ulterior au sustras suma de aproximativ 7.500 de lei, plecând într-o direcţie necunoscută. A fost constituită o echipă operativă, care efectuează cercetări, în vederea identificării şi depistării autorilor“, a transmis, luni, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru Agerpres, că jaful a durat un minut, iar suspecţii i-au ameninţat pe angajaţii sălii de jocuri, în timp ce câţiva clienţi au fost forţaţi să stea în genunchi cu mâinile ridicate. În acest timp, unul dintre agresori a scos banii din casa de marcat şi i-a pus înr-un rucsac, după care cei doi au fugit.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere sunt analizate de către anchetatori.
UPDATE
Cei doi bărbaţi care au jefuit o sală de jocuri de noroc din oraşul arădean Chişineu-Criş, purtând cagule, au fost identificaţi şi prinşi de către poliţişti, primele informaţii relevând că ei ar fi avut complici doi clienţi ai localului prezenţi în momentul atacului.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au declarat, pentru Agerpres, că prima dată au fost identificaţi doi clienţi din local care ar fi fost complici ai bărbaţilor mascaţi. Ei au fost ridicaţi pentru audieri, ulterior primind mandate de reţinere pentru 24 de ore.
Complicii sunt doi clienţi care au fost surprinşi în imaginile înregistrate de camerele de supraveghere ca stând în genunchi şi cu mâinile ridicate, după ce atacatorii le-au cerut acest lucru.
Luni, la scurt timp după reţinerea complicilor, au fost identificaţi şi bărbaţii cagulaţi care au comis atacul, iar poliţiştii au plecat în căutarea lor. Surse din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au declarat, pentru Agerpres, că suspecţii principali au fost prinşi şi sunt în custodia poliţiştilor, urmând ca alte precizări să fie făcute după ce sunt duşi la procurorul de caz pentru a fi acuzaţi pe tâlhărie calificată.
UPDATE 2
„În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, sub supravegherea prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, au fost identificați patru bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 39 de ani, din județele Arad și Timiș, care în baza probatoriului administrat, au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Chișineu-Criș, cu propunerea luării de măsuri preventive.
Activitatea a beneficiat de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, Biroul de Analiză a Informațiilor Arad și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș“, a informat IPJ Arad.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au precizat, pentru Agerpres, că atacatorii s-au folosit în timpul jafului de un pistol de jucărie, cu bile, care imita un pistol adevărat.
Conform sursei citate, trei dintre atacatori sunt din judeţul Arad iar unul este din Vaslui şi locuia fără forme legale în Timiş, de unde a şi fost adus luni.
Suma de bani furată în timpul jafului nu a fost recuperată până la acest moment.
