Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 3 – 16 aprilie 2023.
În Banat, vremea se va răci accentuat, astfel că media zilnică a temperaturii maxime va scădea de la 11…12 grade, spre 3…4 grade în perioada 4 – 6 aprilie, apoi se va încălzi, astfel că la finalul primei săptămâni sunt estimate maxime în jurul a 12 grade.
Pentru a doua săptămână, tendința valorilor termice va fi de creștere, astfel că vremea va deveni normală sub aspect termic la mijlocul lunii, când se vor putea înregistra valori medii ale maximelor de 16…18 grade.
Nopțile vor fi reci în perioada 5 – 8 aprilie, cu o medie regională a temperaturilor minime de -2…0 grade, urmând ca ulterior să se atingă valori în jurul a 4 grade.
Vor fi precipitații, local însemnate cantitativ în 4 și 5 aprilie (când vor fi mixte – ploaie, lapoviță și ninsoare), iar în restul intervalului acestea vor fi pe arii mai restrânse și vor avea caracter temporar.
În Crișana, vremea va deveni deosebit de rece în perioada 4 – 6 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de numai 4 grade, apoi se va încălzi treptat până la valori de 11…13 grade.
Spre mijlocul lunii sunt posibile valori mai ridicate, apropiate de normele climatologice, spre o medie regională de 17…18 grade. Evoluția temperaturilor minime va fi asemănătoare, respectiv o medie a acestora ușor negativă în perioada 4 – 8 aprilie, apoi o creștere ușoară până la 3…4 grade.
Temporar vor fi precipitații în perioada 3 – 7 aprilie (când vor fi mixte – ploaie, lapoviță și ninsoare), iar pe arii mai restrânse și în restul intervalului, cu o probabilitate mai ridicată în jurul datei de 10 aprilie.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
