Contrar așteptărilor, inelul nu este, neapărat, cea mai romantică bijuterie pe care o poți oferi persoanei iubite. Confuzia pornește, cel mai probabil, de la faptul că trimite cu gândul la căsătorie, uniunea romantică absolută.
Cu toate acestea, dacă vrei să faci un cadou realmente deosebit, va trebui să depui un efort ceva mai mare: să cauți o bijuterie cu însemnătate, ceva reprezentativ pentru relația voastră și pe potriva gusturilor și personalității persoanei iubite, iar această sarcină s-ar putea să îți dea ceva bătăi de cap, mai ales la început.
Iată care sunt cele mai romantice bijuterii, ca să știi de unde să pornești căutările:
În materie de bijuterii, ca în materie de haine, parfumuri, destinații de vacanță și aproape orice altceva, „gusturile nu se discută”. Dacă vrei să surprinzi și să impresionezi cu cea mai romantică bijuterie, va trebui să cunoști persoana cât mai bine: să știi ce îi place și ce nu, dacă preferă aurul sau argintul, simplitatea sau un aer mai sofisticat, bijuteriile finuțe sau de dimensiuni mari și așa mai departe.
Bineînțeles că inelele rămân bijuterii romantice, mai ales cele de logodnă, însă nu sunt singurele. Cadoul perfect pentru persoana iubită poate fi în altă parte.
1. Lănțișoarele cu pandantiv în formă de inimă
Aceste bijuterii atemporale simbolizează dragostea și afecțiunea. Indiferent dacă vrei să le oferi de Ziua Îndrăgostiților, aniversarea anilor de relație sau căsnicie, ziua de naștere sau orice altă ocazie, lănțișoarele cu pandantiv în formă de inimă constituie un simbol etern al devotamentului, sincerității și, mai ales, iubirii.
2. Cerceii din aur
Modelele de cercei, în general, sunt diverse și versatile, potrivite pentru orice gusturi. Pentru a-i face romantici, trebuie să alegi formele delicate sau simbolurile specifice: inimioare, floricele, pietre prețioase. Dacă ești în căutarea unui astfel de cadou, cerceii de aur de aici sunt exemple minunate, magazinul B&B Shop fiind unul dintre liderii de pe piață.
Explorează modelele de cercei cu diamante: sunt piese clasice și elegante, simboluri ale rafinamentului desăvârșit, nu se demodează și transmit foarte bine ideea de iubire, diamantul fiind asociat cu acest sentiment datorită durabilității și rarității lui.
3. Brățările personalizate
Un nume, niște inițiale, o dată importantă și reprezentativă, orice cuvânt căruia i-ați atribuit voi o semnificație aparte – toate pot conduce la un cadou plin de însemnătate și romantism. Cea mai frumoasă parte într-un astfel de cadou este reprezentată de grija și atenția pe care i le demonstrezi persoanei iubite prin această alegere. Cu cât textul gravat este mai inedit, cu atât cadoul va fi mai profund, mai special.
4. Agrafele de păr sau broșele
Nu te-ai fi gândit la ele, nu-i așa? La un eveniment deosebit, precum o nuntă, o gală, un botez, o petrecere și așa mai departe, o agrafă de păr sau o broșă pot transforma complet ținuta, aducându-i un aer cu totul original, însă și romantic, grație „complicității” dintre voi, pe care o agrafă subtil prinsă în păr sau o broșă discretă o va cuprinde.
Faptul că sunt bijuterii mai rar întâlnite le face cu atât mai speciale și mai valoroase.
Chiar dacă inimioarele ar putea fi considerate simboluri romantice prin excelență, conotația romantică este subiectivă și depinde de unicitatea și preferințele fiecăruia. Amintește-ți mereu că romantismul există între voi și este despre voi, iar a surprinde un moment special printr-o bijuterie va face ca el să dăinuiască pentru totdeauna în viața și amintirile voastre.
sursa foto: unsplash.com
