Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Primăria Arad anunță: Începe curăţenia de primăvară. PROGRAM

Primăria din Arad va desfășura, în perioada 1 martie – 4 mai, campania „Curățenia generală de primăvară 2023“, în cadrul căreia se vor efectua diverse lucrări specifice în cartierele din oraș, iar municipalitatea îi învită pe arădeni să sprijine această acțiune.

„Asigurarea și păstrarea curățeniei și ordinii pe teritoriul localităților, buna gospodărire a acestora și respectarea normelor de igienă constituie o obligație fundamentală a autorităților administrației publice locale, a instituțiilor publice, a operatorilor economici și a altor persoane fizice și juridice deopotrivă. În acest sens, la fel ca în fiecare an, Primăria Municipiului Arad prin Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban și-a propus ca, în perioada 1 martie – 4 mai, să invite toți membrii comunității să participe la campania de mediu intitulată Curățenia generală de primăvară.

Conform autorităților, obiectivul general al acestui program de curățenie este reprezentat de igienizarea și salubrizarea spațiilor verzi și a spațiilor publice.

Astfel, printre obiectivele specifice se numără curățarea terenurilor de frunze și crengi, salubrizarea spațiilor verzi prin colectarea deșeurilor de orice fel.

„Subliniem faptul că, în funcție de condițiile meteorologice, se vor presta și activități de spălare manuală și mecanizată a trotuarelor, carosabilului și a mobilierului stradal“, a informat Primăria Arad.

Tot în cadrul acestui program se vor colecta de la cetățeni biodeșeurile provenite din toaletarea copacilor (crengi, ramuri) și tufișurilor, dar și alte deșeuri organice (frunze și iarbă) rezultate din activitățile gospodărești specifice de întreținere a spațiilor verzi, numai pe durata zilelor rezervate acțiunii edilitare în fiecare zonă în parte.

Aceste tipuri de deșeuri sunt colectate cu sprijinul SC Gospodărirea Comunală Arad SA și SC Rogera SRL.

„În cazul cetățenilor care locuiesc în gospodării individuale (case), biodeșeurile supuse atenției vor fi preluate din fața gospodăriei acestora, în limita a doi mc/gospodărie. Pentru cantitățile de deșeuri care depășesc limita a doi mc/gospodărie există posibilitatea predării acestora, în regim propriu, de către deținători, la Stația de Compostare în Tunel Arad, situată în zona CET, Șoseaua de Centură Nord. Pe de altă parte, locuitorii din cartierele de blocuri care au desfășurat activități de întreținere a spațiilor verzi din zona asociațiilor de proprietari, vor depozita deșeurile la punctele de colectare a deșeurilor din apropierea acestora“, a mai informat Primăria.

Campania de colectare a biodeșeurilor se desfășoară cu respectarea anumitor condiții. Astfel, crengile și ramurile arborilor trebuie tăiate, de către deținătorul acestora, la dimensiunea de maximum doi metri, aspect condiționat de faptul că mărunțirea facilitează activitatea de colectare și transport. Nu se vor prelua deșeuri reprezentând crengi sau trunchiuri de copaci care depășesc dimensiunea anterior menționată.

Ulterior, crengile mărunțite vor fi amplasate în fața imobilelor în grămezi, fără a fi legate cu sârmă. În aceeași ordine de idei, frunzele și iarba se vor depozita în saci. Subliniem faptul că nu se vor colecta sacii care conțin și alte deșeuri (deșeuri reciclabile, deșeuri din construcții și demolări etc). Acestea din urmă nu fac obiectul prezentei campanii.

„Subliniem faptul că depozitarea deșeurilor se va realiza într-o asemenea manieră încât să nu stânjenească circulația publică (pietonală și auto) și fără a aduce atingere altor tipuri de deșeuri (deșeuri menajere, deșeuri din construcții și demolări, deșeuri voluminoase etc.).

Cetățenii trebuie să depoziteze deșeurile vegetale în ziua precedentă colectării sau în dimineața zilei colectării. Acțiunea se va desfășura eșalonat pe zone ale orașului, astfel că activitatea de colectare a deșeurilor vegetale se realizează exclusiv în perioada programată pe fiecare cartier. Atenție! Utilajele de colectare și transport vor trece o singură dată pe stradă, astfel că persoanele care vor scoate deșeurile după finalizarea curățeniei pe strada lor, vor suporta costul transportului sau amendă contravențională“, se precizează într-o informare a Primăriei Arad.

Acțiunea de salubrizare intitulată generic „Curățenia de Primăvară” se desfășoară prin intermediul prestatorilor de servicii publice și de interes local aflați în relație contractuală cu Primăria Municipiului Arad, dar este și o datorie civică a tuturor cetățenilor.

„Cu toții ne dorim un oraș curat, un oraș verde și avem nevoie de implicarea tuturor. Voluntariatul și implicarea în campanii de responsabilitate socială sunt trăsături esențiale ale unei comunități unite și moderne. În acest sens, îi invităm pe toți arădenii care vor să participe la acest program, persoane fizice și juridice (asociații de proprietari, societăți comerciale, instituții publice și de învățământ), să se alăture demersului municipalității.

Vă îndemnăm astfel să contribuiți la realizarea curățeniei generale de primăvară în municipiul nostru, prin luarea de măsuri care să ducă la ecologizarea spațiilor aparținând domeniului public (spații verzi, alei, trotuare) și situate în imediata apropiere a imobilelor. Implică-te în comunitate și alături de vecinii tăi organizează acțiuni de igienizare în zona imobilului unde locuiești!“, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Arad.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.