Un bărbat din Arad a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 177 km/h, pe DN 79, în zona localității Șimand, iar polițiștii l-au amendat și i-au suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 120 de zile.
„În cadrul activităților de monitorizare a vitezei de deplasare pe șoselele din județ, polițiștii Serviciului Rutier au depistat, în după-amiaza zilei de 5 februarie, un arădean de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 79, în afara localității Șimand, cu viteza de 177 km/h“, se precizează într-o informare remisă de IPJ Arad.
Conform sursei citate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei și i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile.
„Atragem atenția participanților la trafic că viteza este una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave. Pentru prevenirea acestora, polițiștii acționează permanent cu pistolul TrueCam și radarele montate pe autospeciale, pentru impunerea respectării vitezei legale de deplasare“, au transmis reprezentanții IPJ Arad.
