Pompierii militari au fost solicitați, joi, în jurul orei 10.30, să intervină în localitatea Nădab, pentru salvarea unei femei care a căzut într-o fântână cu o adâncime de aproximativ doi metri.
La locul evenimentului s-au deplasat de urgență forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu – Garda 2 Chișineu-Criș, cu o autospecială cu modul pentru descarcerare încadrată cu 5 subofițeri. În sprijinul echipajului a intervenit și un echipaj medical SAJ. „La sosirea echipajelor, victima, o femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani, era conștientă și cooperanantă. Intervenția promptă a salvatorilor a condus la extragerea victimei în condiții de siguranță, ulterior aceasta fiind predată echipajului de la Serviciul Județean de Ambulanță pentru acordarea primului ajutor medical și transportarea la Spitalul Județean Arad“, a informat ISU Arad.
Reținut pentru concurs de infracțiuni
Un tânăr de 24 de ani, din Zăbrani, a fost reținut pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, în noaptea de 11/12 octombrie. Din cercetări a reieșit că tânărul ar fi pătruns, prin distrugerea ușii de acces, într-un supermarket din Zăbrani, de unde ar fi sustras un pachet de țigări. În aceeași noapte, tânărul ar fi distrus luneta unui autoturism parcat, ar fi spart geamul unui local și ar fi incendiat anexa unui imobil, toate din Zăbrani. „În baza probatoriului administrat, polițiștii orașului Lipova au reținut tânărul bănuit de săvârșirea acestor fapte, acesta urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Lipova cu propunerea luării unei măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, două infracțiuni de distrugere și distrugere prin incendiere“, a transmis IPJ Arad. Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celui în cauză.
Acțiuni ale polițiștilor în municipiu
Polițiștii din Arad, împreună cu cei din orașul Pecica și de la Secția 1 Rurală Arad, au desfășurat, miercuri, două acțiuni, în municipiu. Conform IPJ Arad, activitățile au avut ca scop impunerea disciplinei în trafic. „Au fost legitimate 59 de persoane și verificate 53 de autoturisme, fiind aplicate 26 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației rutiere, în valoare de aproximativ 16.390 de lei. Pentru depășirea vitezei legale a fost reținut un permis de conducere, iar pentru alte abateri au fost retrase 4 certificate de înmatriculare. Aceste acțiuni se deafășoară periodic, în municipiul și județul Arad“, se arată într-o informare remisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Arad.
Trei migranți ascunși într-un TIR
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat trei cetăţeni din Pakistan și Turcia, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un mijloc de transport încărcat cu piese auto, cu scopul de a ajunge în diferite state din vestul Europei. Migranții au fost depistați când s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto pentru o societate comercială din Ungaria. În timpul efectuării controlului amănunţit al automarfarului, câinele de serviciu a semnalat prezența unor persoane în mijlocul de transport. Astfel, după deschiderea semiremorcii, în interior au fost descoperiți trei cetăţeni din Pakistan și Turcia, cu vârste cuprinse între 26 și 54 de ani, ce intenționau să treacă ilegal frontiera de stat cu scopul de a ajunge în ţări din Vestul Europei.
