Suntem amenințați peste tot cu privire la scumpirea gazelor începând din această iarnă. Deja inflația își face cunoscută prezența în viața noastră de mai bine de in an, motiv pentru care traiul multora dintre noi a devenit din ce în ce mai greu.
De la viața ceva mai ușoară pe care o aveam înainte de venirea pandemiei, acum ne confruntăm cu raționalizarea, atât a vacanțelor, cât și a cumpărăturilor cu care obișnuiam să ne răsfățăm din când în când, dar, în unele cazuri, vom fi nevoiți, pornind de la acest sezon rece, să începem să raționalizăm și resursa de gaze la care suntem conectați.
Cei de la televizor vorbesc deja despre o temperatura maximă acceptată în casele noastre de 19 grade celsius, asta în cazul în care nu dorim să trăim un șoc major în momentul în care ne va veni factura de la final de lună. Cum, totuși, am depășit de câteva decenii iernile comuniste, în care părinții și bunicii noștrii trebuiau să îndure frigul neavând nicio altă metodă de încălzire mai apropiată, astăzi, beneficiem și de alte metode alternative în acest sens.
Îți dorești să nu înduri frigul iarna aceasta, și să stai liniștit la finalul lunii când îți va veni factura de la gaze? Iată 3 soluții de încălzire ce nu consumă la fel de mult
Caloriferul electric
Fiind un dispozitiv ce necesită conexiunea la o priză apropiată, caloriferul electric are avantajul de a nu funcționa pe gaz. Cu toate că, un singur astfel de dispozitiv nu este de aceeași dimensiune precum un calorifer normal, automat având o putere de încălzire mai mică, acesta nu consumă la fel de multe resurse, reușind astfel să-ți minimizeze cheltuielile pentru iarna ce vine.
Cu un calorifer electric în camera în care dormi, așezat chiar lângă patul tău, și cu temperatura dată la 19 grade celsius, precum cere guvernul, în living și în baie, deja ai reușit să economisești o sumă considerabilă de bani, fără să fii nevoit să faci frigul!
Soba de teracotă
O metodă ceva mai tradițională, dar extrem de eficientă și durabilă în timp, sobele de teracotă de pe site-ul celor de la Hornbach.ro beneficiază, în această perioadă, de o extra reducere pentru a-ți facilita cumpărarea acestora.
În multe dintre cazuri, vremurile apuse conțineau sisteme de utilizare mult mai folositoare și mai durabile decât cele existente astăzi. Fără doar și poate, sobele de teracotă se numără printre acele obiecte de pe vremea bunicii, ce constituie un model astăzi pentru cei care țin cu adevărat la încălzirea căminului lor, și longevitatea utilizării acestuia.
Șemineul
Mergând, precum soba de teracotă, pe lemne, și nefiind necesară conectarea la o rețea de gaze din apropiere, șemineul este o metodă extrem de estetică și bună de a-ți încălzi încăperea, și de a consuma mai puține resurse.
Pentru cei care beneficiază de un living tip open-space, unde bucătăria este conectată cu holul principal și sufrageria, achiziționarea unei astfel de piese este menită să încălzească toată suprafața livingului dumneavoastră, fără a fi nevoie de o funcționare în paralel și a caloriferelor.
Suntem un popor ingenios la bază, ce a putut face față celor mai grele perioade. Este de datoria fiecăruia dintre noi să găsim varianta cea mai rentabilă de a ne descurca, cu brio, și în această iarnă!
sursa foto: pixabay.com
