Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Rezultatele înregistrate în sesiunea august – septembrie a examenului de Bacalaureat 2022, în Arad

Ministerul Educației a publicat miercuri, 31 august, pe site-ul dedicat (bacalaureat.edu.ro), rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie 2022.

Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

Rata de promovare (înainte de contestații) este, în județul Arad, de 36,24%.

Au promovat 245 de candidați, 172 candidați au fost absenți și restul de 425 de candidați nu au promovat. Dintre cei promovați, 163 de candidați provin din promoția curentă, iar 82 de candidați din promoțiile anterioare.

Contestațiile pot fi depuse/transmise miercuri, 31 august, în intervalul orar 12.00 – 18.00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 3 septembrie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.