Ca răspuns la solicitările venite din partea părților implicate în negocierile privind viitorul echipei UTA, dar și din partea multor cetățeni ai orașului, suporteri ai echipei, negocieri întrerupte la un moment dat, primarul Aradului, Călin Bibarț, a făcut toate demersurile necesare pentru ca aceștia să se întâlnească în prezența sa la Primăria Arad, în vederea reluării discuțiilor.
Întâlnirea a avut loc joi, în biroul edilului, și la ea au participat Marius Grada, alături de avocatul Radu Buda, din partea noilor potențiali investitori, Daniel Proca, din partea Suporter Club UTA, și Alexandru Meszar, din partea UTA
„După cum am afirmat public, mi-am arătat deschiderea față de solicitarea de a media un dialog deschis și benefic pentru clubul fanion al Aradului, UTA. Mă bucur că părțile implicate au răspuns pozitiv la disponibilitatea mea și că astăzi am putut fi gazda acestei întâlniri. Le mulțumesc pentru deschiderea arătată și cu optimism, sper ca această întâlnire să fie de bun augur pentru UTA și pentru Arad. «Bătrâna Doamnă» trebuie să revină acolo unde îi este locul, în galeria campioanelor și cât depinde de mine, ca primar al Aradului, voi fi oricând parte constructivă din acest obiectiv.”, a declarat, la finalul întâlnirii, primarul Călin Bibarț.
(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)
