Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Consiliul Județean Arad sărbătorește Ziua Independenței și Ziua Europei

În cadrul evenimentelor prilejuite de împlinirea a 30 de ani de la înființarea Consiliului Județean, ziua de 9 mai reprezintă un reper aparte.

Pentru a omagia această dată-referință în istoria României, Consiliul Județean organizează mai multe manifestări culturale și educative.

„9 mai reprezintă o zi specială în Istoria României și în cea a Europei. Independența și prezența în marea familie a Uniunii Europene reprezintă două borne istorice importante pentru noi, ca națiune și ca țară. Cu acest prilej, la sediul instituției, în cadrul «Săptămânii Porților Deschise», pe lângă manifestările programate, vom dezveli și o plachetă aniversară, care marchează 30 de ani de la înființarea Consiliului Județean Arad. Îi invităm și pe această cale pe toți”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Deschiderea evenimentului va avea loc la ora 11.00, cu intonarea Imnului național, iar programul conține dezvelirea plachetei omagiale, o expoziție foto cu imagini de arhivă, un tur al instituției și un spectacol de marionete dedicat celor mici.

De asemenea, începând cu ora 12.00, va avea loc o interesantă dezbatere, protagoniști fiind elevi de liceu, cu tema „Rolul și influența UE în legislația națională”, eveniment organizat de Asociația Pro-Debate.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.