O tânără s-a răsturnat cu autoturismul pe care îl conducea într-un șanț de pe marginea drumului dintre Zimandu Nou și Șimand, iar un echipaj de descarcerare a intervenit pentru a scoate victima din vehicul.
Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad a fost alertat marți, în jurul orei 20.30, cu privire la faptul că o mașină s-a răsturnat în șanț, între localitățile Zimandu Nou și Șimand.
„La locul solicitării au fost alocate de urgență forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad – o autospecială de descarcerare și un echipaj SAJ. În urma accidentului a rezultat o victimă, conștientă, încarcerată. Pompierii au extras persoana de sex feminin, în vârstă de 26 de ani, dintre fiarele contorsionate ale autoturismului și au predat-o echipajului SAJ“, a informat ISU Arad.
foto: ISU Arad

