Trei arădeni, care au furat bunuri electronice dintr-un local din incinta Ștrandului Neptun, iar ulterior le-au comercializat, au fost depistați de polițiști.
Conform IPJ Arad, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au identificat trei arădeni, cu vârste între 17 și 19 ani, care, în noaptea de 4/5 aprilie, au pătruns prin efracție într-un local din incinta ștrandului, de unde au sustras bunuri electronice (baterii externe, un playstation, un aparat foto și un smartphone) și băuturi alcoolice, pe care le-ar fi comercializat în municipiu. „În baza probatoriului administrat, doi tineri, de 18 și 19 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați magistraților de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, cu propunerea luării unei măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat“, a informat IPJ Arad. Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celor trei tineri.
Au furat de la o fermă agricolă
Polițiștii din Șiria au identificat trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 47 de ani, toți din această comună, bănuiți de furt. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție al Județului Arad, în ziua de 16 aprilie, cei trei a sustras aproximativ 570 de kilograme de fier vechi, dintr-o fermă agricolă situată între localitățile Șiria și Covăsânț. „Cu două atelaje, bărbații ar fi transportat fierul vechi la un punct de colectare, unde l-ar fi valorificat pentru 570 de lei. Cei trei sunt cercetați penal, fiind continuată activitatea de documentare a activității lor infracționale“, se arată într-o informare remisă, marți, de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad.
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri
Polițiștii rutieri au continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație. Ca urmare a neregulilor constatate, într-un interval de 24 de ore, au fost aplicate peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 50.000 de lei. Totodată, au fost reținute 8 permise de conducere și retrase 8 certificate de înmatriculare. „Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări“, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Arad.
Coloană de camioane la frontieră
O coloană de camioane lungă de aproximativ 15 kilometri s-a format, marţi, pe DN 79A înainte de Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, unde şoferii au aşteptat zece ore pentru a trece graniţa, aglomeraţie fiind şi la Nădlac II, unde s-a aşteptat cinci ore în coloană pe autostrada A1. Potrivit aplicaţiei online de monitorizare a traficului la frontiere, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la Vărşand erau deschise trei artere de control pentru traficul greu, dar se aşteaptă cel puţin 580 de minute. La Nădlac II erau deschise cinci artere pentru camioane, dar se aştepta 300 de minute, iar la Nădlac I era deschisă o arteră şi se aştepta 60 de minute. Poliţia de Frontieră Arad a transmis un comunicat în care arată că traficul greu este intens pentru că intrarea camioanelor în Ungaria nu a fost permisă în perioada Paştelui Catolic. Poliţia de Frontieră le recomandă şoferilor de autocamioane să evite punctele de ieşire din ţară care sunt aglomerate, informându-se pe site-ul instituţiei cu privire la timpii de aşteptare.
