Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș“ al județului Arad, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, intervenții în sprijinul comunității, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate, au desfășurat, în prima jumătate a lunii aprilie, 463 de misiuni, astfel:
442 de intervenții SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.
Timpul mediu de răspuns al echipajelor SMURD a fost de 13 minute.
17 misiuni de stingere și intervenție, din care:
17 incendii: 7 la locuințe și/sau case sau anexe, 9 deșeuri vegetale, resturi menajere, o misiune de sprijin pentru ISU Timiș
O intervenție pentru descarcerarea persoanelor în urma unor accidente rutiere.
Numărul misiunilor de descarcerare reprezintă numărul persoanelor descarcerate sau pentru care au fost executate operațiuni în vederea facilități accesului spre victime. Nu reprezintă numărul accidentelor.
3 misiuni de asigurare a unor evenimente publice de amploare în vederea prevenirii apariției unor situații de urgență.
În continuare, pompierii rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.
(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de ISU Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)
