Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, pe DN 7, între Nădlac și Pecica.
Evenimentul rutier a avut loc marți, în jurul orei 8.00, iar din primele cercetări rezultă că un tânăr de 21 de ani, din Nădlac, în timp ce conducea un autoturism dinspre Nădlac, spre Arad, la km. 571+700 m a pătruns pe sensul opus de mers și a întrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din Arad.
„În urma impactului au fost transportați la spital conducătorul primului autoturism și un pasager din același vehicul, în vederea acordării de îngrijri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre șoferi nu consumase alcool“, a informat IPJ Arad.
Un echipaj de descarcerare a intervenit pentru a scoate din mașină unul dintre bărbați, care, ulterior, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.
foto: ISU Arad

