Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Nădlac au depistat opt cetăţeni din Pakistan si Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare.
„La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean român, respectiv un slovac, ambii conducând ansambluri rutiere înmatriculate în România și Slovacia. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, porumb și făină pentru societăți din Italia și Slovacia. În timpul efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, opt cetăţeni străini“, a informat Poliția de Frontieră.
Cele opt persoane au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan și Afganistan.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
