Două persoane au fost transportate la spital, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat pe o stradă din cartierul Sânicolaul Mic, în urma unei coliziuni cu un alt microbuz.
Evenimentul rutier a avut loc miercuri dimineață, iar din primele cercetări rezultă că un bărbat de 47 de ani, din Arad, care conducea un microbuz pe strada Emil Monția, a pătruns în intersecția cu strada Steagului și a intrat în coliziune cu un microbuz condus, dinspre Fântânele, de un bărbat de 39 de ani, din Arad. „În urma impactului au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijri medicale, conducătorul microbuzului accidentat și un tânăr de 18 ani, pasager în același vehicul. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul din cei doi conducători auto nu consumase alcool“, a informat IPJ Arad. În cauză a fost întocmit un dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
A trecut pe roșu, ca să scape de polițiști
Polițiștii arădeni cercetează un tânăr în vârstă de 28 de ani, din localitatea Aluniș, care, în seara zilei de 4 ianuarie, la vederea autospecialei de poliție, nu a respectat semnificația culorii roșu a semaforului electric din intersecția Podgoria, continuându-și deplasarea în viteză. „Polițiștii au pornit în urmărirea lui, tânărul fiind oprit pe strada Neculce. Testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei“, se arată într-o informare remisă presei de Inspectoratul de Poliție al Județului Arad. Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal și se continuă cercetările pentru conducere sub influența alcoolului.
Autori de furturi, identificați de polițiști
Polițiștii de la Secția 1 din cartierul Aurel Vlaicu au identificat două persoane, care sunt bănuite de furturi. Astfel, în ziua de 4 ianuarie, a fost identificat un minor, care, în noaptea de 31 decembrie 2021/1 ianuarie 2022, ar fi sustras o trusă de unelte dintr-un autoturism neasigurat, parcat pe Aleea Amara din municipiul Arad. Bănuitul ar fi comercializat ulterior bunul sustras, în valoare de aproximativ 200 de lei, acesta fiind recuperat de polițiști și predat proprietarului. De asemenea, polițiștii au fost sesizați despre furtul unui ghiozdan lăsat nesupravegheat într-un supermarket de pe strada Poetului. La scurt timp, pe strada Foișor din municipiu a fost depistat un arădean de 20 de ani, care avea asupra sa ghiozdanul ce conținea un laptop, un mouse, un telefon mobil, precum și articole de îmbracăminte și igienă personală. Prejudiciul, în valoare totală de aproximativ 2.500 de lei, a fost returnat proprietarului. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri
Polițiștii rutieri au continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație. Ca urmare a neregulilor constatate, într-un interval de 24 de ore, au fost aplicate peste 100 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 55.000 de lei. Totodată, au fost reținute 9 permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare. „Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări“, este mesajul transmis de polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Arad.
