Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

21 de migranți din Irak, Egipt și Siria, găsiți ascunşi într-un camion la PTF Nădlac II

Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II – Csanadpalota, în cooperare cu lucrători ai I.T.P.F. Timişoara, au descoperit, ascunși în interiorul unui automarfar încărcat cu piese auto, douăzeci şi unu de cetăţeni străini, proveniţi din Siria, Irak şi Egipt, care încercau să iasă ilegal din ţară.

Migranții au fost descoperiți, în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 2.30, când la punctul de trecere al frontierei s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 45 ani, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor cu semiremorca, înmatriculate în Turcia.

Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta piese auto de la o societate din Turcia, pentru o firmă din Polonia.

„În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră, în cooperare cu lucrători ai ITPF Timişoara, au procedat la efectuarea unui controlul amănunţit  al mijlocului de transport. Astfel, în partea din faţă a compartimentului marfă al autocamionului, printre bunurile transportate, au fost descoperite ascunse douăzeci şi unu persoane.

Cu ocazia primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Siria, Irak și Egipt, grupul fiind format din  unsprezece bărbați, şase femei și patru minori. La cercetări s-a stabilit ca adulţii au vârste cuprinse între 18 şi 46 de ani, iar minorii între 4 și17 ani, sunt solicitanţi de azil in ţara noastră şi intenţionau să ajungă ilegal într-o ţară din vestul Europei“, a informat Poliția de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul turc al automarfarului şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, față de cetăţenii străini descoperiți ascunși, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.