Trei mașini, între care două microbuze, au fost implicate, miercuri seara, într-un accident în municipiul Arad, iar două persoane au fost rănite.
Potrivit primelor informații de la fața locului, accidentul s-a produs la coborârea de pe podul din zona Subcetate, în zona Gemi Center, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu mâzgă.
Șoferul unei mașini ar fi intrat într-un microbuz, iar în timp ce șoferii celor două mașini erau coborâți și evaluau pagubele produse, un alt microbuz a lovit mașina din spate.
Potrivit reprezentanților ISU Arad, două persoane au fost rănite în accident, ambele fiind conștiente.
UPDATE
Conform IPJ Arad, în jurul orei 21.40, un tânăr de 21 de ani, din Zăbrani, a condus o autoutilitară pe str. Pictor Eugen Popa, în direcția străzii Cetății, iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a pierdut controlul direcției de mers, a acroșat parapetul, iar ulterior a ajuns perpendicular pe partea carosabilă.
Imediat după ce a ajuns perpendicular pe partea carosabilă a fost tamponat de un autoturism condus de o tânără de 29 ani, din Arad, care nu a păstrat o distanță de siguranță în mers.
La scurt timp după impactul inițial, autovehiculele au fost tamponate de o altă autoutilitară, al cărei conducător auto a pierdut controlul direcției de deplasare pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum.
În urma coliziunii a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto și a unui bărbat de 54 ani, pasager pe scaunul din dreapta față, în prima autoutilitară.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
