Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac au descoperit, ascunși în interiorul unui automarfar încărcat cu paleți, douăzeci de cetăţeni din Iran, Afganistan, Irak, Somalia și India, care încercau astfel să iasă ilegal din ţară.
Migraníi au fost descoperií când la punctul de trecere a frontierei Nădlac s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean român, care conducea o autoutilitară Renault Master, înmatriculată în România.
Conform documentelor de însoţire, acesta transporta paleți din România, cu destinaţia Austria.
„În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul acestuia au fost descoperite ascunse în 6 lăzi din placaj, douăzeci de persoane.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Iran, Afganistan, Irak, Somalia și India, 12 bărbaţi, 3 femei și 5 copii, toții adulții având vârste cuprinse între 18 şi 39 de ani, iar minorii între 15 și 17 ani. În cadrul cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele intenţionau să ajungă în state din vestul Europei“, a informat Poliția de Frontieră.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul automarfarului şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

