Gheorghe Falcă şi-a depus demisia din funcţia de primar al municipiului Arad, pentru a putea să-şi preia mandatul de europarlamentar câştigat în urma alegerilor europarlamentare din 26 mai, iar în cursul zilei de joi le-a transmis un mesaj foștilor colegi.
„După 15 ani în care am format o echipă puternică și determinată, a sosit momentul să îmi iau rămas bun de la colegii din Primărie, îndemnându-i să continue proiectele începute, în care cu toții avem foarte multă încredere“, este mesajul transmis de Gheorghe Falcă, celor din Primăria Municipiului Arad.
Falcă a anunțat, zilele trecute, că şi-a depus demisia din funcţia de primar al municipiului Arad, pentru a putea să-şi preia mandatul de europarlamentar câştigat în urma alegerilor europarlamentare din 26 mai.
Fostul primar a precizat că a înştiinţat Prefectura Arad cu privire la alegerea făcută.
Gheorghe Falcă a fost ales primar patru mandate consecutiv. El a fost ales europarlamentar în urma scrutinului din 26 mai, fiind pe locul opt al listei de candidaţi PNL.
Falcă s-a născut la 22 ianuarie 1967, în oraşul Brad, judeţul Hunedoara. A urmat cursurile Facultăţii de Construcţii din cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia“ din Timişoara, devenind inginer constructor, specializat în drumuri.
A obţinut titlul ştiinţific de doctor, la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.
În anul 2000, s-a implicat în administraţia locală, devenind vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, iar în 2004 a fost ales prima dată primar al municipiului Arad.
