Ziarul electronic al arădenilor

Ziua Recoltei, sărbătorită la Consiliul Județean Arad

Consiliul Județean Arad organizează, în perioada 18 – 19 septembrie, Ziua Recoltei, eveniment ce va avea loc pe platoul din fața sediului instituției.

Agenda sărbătorii cuprinde expoziții cu standuri de produse agricole, tradiționale, produse hand-made sau culinare, conserve și dulcețuri, produse apicole și lactate, struguri românești, ceaiuri și flori, produse care, fiecare în parte, pun în evidență obiceiuri, tradiţii, datini relevante pentru identitatea și comunitatea locală, asociate cu perioada recoltelor.

„Trebuie să avem un respect deosebit pentru munca acestor oameni care lucrează în agricultură, fie direct – în câmp, în sere, în ferme sau în vie, care au activități tradiționale meșteșugărești –, dar și cei care au activități conexe agriculturii, cum ar fi procesatorii sau agenții economici. Această sărbătoare li se adresează lor, oamenilor harnici, care oferă Aradului o valoare economică și sentimentală, ceea ce ne face mândri că suntem arădeni, mândri pentru că avem oameni care excelează în domeniile lor de activitate”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

La Ziua Recoltei vor fi prezenți reprezentanți ai comunităților locale din județul Arad, pentru a-și promova produsele locale agricole tradiționale, culinare sau meșteșugărești, care-și vor prezenta roadele muncii prestate de-a lungul anului.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.