Ziarul electronic al arădenilor

Ziua Copilului va fi sărbătorită în cartierele Aradului. PROGRAM

1 Iunie – Ziua Copilului va fi sărbătorită, în municipiul Arad, cu jocuri, teatru pentru copii, muzică și multă distracție.

Acțiunile vor avea loc sâmbătă, 1 iunie 2019, în cartierele Micălaca (Parcul Aventura Voinicilor și Parcul Sfânta Maria din zona Orizont), Grădiște (la cinematograf), Alfa (la locul de joacă de pe strada Cărămidarilor), Bujac (pe terenul de fotbal), Sînicolul Mic (pe terenul de fotbal) și Gai (în parcul din zona Bisericii Ortodoxe Sârbe).

În fiecare cartier activitățile vor începe la ora 10.00 și vor dura până în jurul orei 13.00, timp în care vor fi prezentate spectacole de teatru de păpuși, recitaluri de muzică ușoară, dansuri moderne și gimnastică aerobică.

De asemenea, pentru cei mici au fost pregătite ateliere de pictură pe față, baloane modelabile și jocuri interactive.

În seara aceleiași zile, cei mici și cei mari sunt invitați la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“, unde, în cadrul Festivalului de teatru circ „Fantasticoo“ va avea loc spectacolul „Realitatea e o iluzie“, prezentat de mentalistul Cristian Gog.

Evenimentul „1 Iunie – Ziua Copilului în cartierele Aradului“ este organizat de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.

PROGRAM

 Parcul Aventura Voinicilor

 10.00 – 10.30 – Palatul Copiilor – Gym Team – gimnastică aerobică, coordonator prof. Elza Fărcuța

10.30 – 11.00 – Teatrul de Animație Piticot  „Scufița Roșie”

11.00 – 11.30 – Adrian Petcu muzică ușoară

11.30 – 12.00 – Palatul Copiilor –  muzică ușoară – coorodnator prof. Laura Roșu

12.00 – 12.30  – Colegiul Național de Arte „Sabin Drăgoi“ Arad – muzică ușoară, coordonator prof. Marinela Tudoran

10.00 – 13.00  – Pictură pe față, baloane modelabile, jocuri interactive pentru copii

Prezintă: Angela Varjasi

 Parcul Sfânta Maria – Micălaca (fostul Parc 23 August – zona Orizont)

 10.00 – 10.30 – Palatul Copiilor – Gym Team – gimnastică aerobică, coordonator prof. Elza Fărcuța

10.30 – 11.00 – Teatrul de Animație Piticot „Casuța din oală

11.00 – 11.30 – Palatul Copiilor  – muzică ușoară – coordonator prof. Laura Roșu

11.30 – 12.00 – Colegiul Național de Arte „Sabin Drăgoi“– muzică ușoară, coordonator prof. Marinela Tudoran

10.00 – 13.00 – Pictură pe față, baloane modelabile, jocuri interactive pentru copii

Prezintă: Carmen Vlaga

Cinematograful din Grădiște

Eveniment: Călătorie în copilărie

 10.00 – 10. 40 – Teatru de păpuși – „Cei trei purceluși“

10.40 – 11.30 – Pictură pe față, baloane modelabile, mascote – Bimbo Party

Prezentator: Georgiana Țentea

 Cartier Sânicolaul Mic – Terenul de fotbal

 10.00 – 10.30 – Teatrul de Animație Piticot – „Scufița Rosie”

10.30 – 11.00 – Palatul Copiilor  – muzică ușoară –  coordonator prof. Laura Roșu

11.00 – 11.30 – Palatul Copiilor – Gym Team – gimnastică aerobică, coordonator prof. Elza Fărcuța

11.30 – 12.00 – Adrian Petcu muzică ușoară

10.00 – 13.00 – Pictură pe față, baloane modelabile, jocuri interactive pentru copii – Bimbo Party

Prezintă:  Cosmin Blaga

 Cartier Bujac – Teren fotbal

10.00 – 10.30 – Palatul Copiilor  – muzică ușoară coordonator prof. Laura Roșu

10.30 – 11.30 – Jocuri interactive pentru copii – Bimbo Party

11.30 – 12.00 –Teatru de păpuși – „Cei trei purceluși“

12.00 – 12.30 – Palatul Copiilor – Gym Team – gimnastică aerobică, coordonator prof. Elza Fărcuța

10.00 – 13.00 – Pictură pe față, baloane modelabile, jocuri interactive pentru copii

Prezintă:  Andrei Elek

 Cartier Alfa – Locul de joacă de pe strada Cărămidarilor

10.00 – 10.30 – Palatul Copiilor  – muzică ușoară – coordonator prof. Laura Roșu

10.30 – 11.00 – Colegiul Național de Arte „Sabin Drăgoi“ Arad – muzică ușoară, coordonator prof. Marinela Tudoran

11.00 – 11.30 – Palatul Copiilor – Gym Team – gimnastică aerobică- coordonator prof. Elza Fărcuța

11.30 – 12.00 – Teatrul de Animație Piticot – „Casuța din oală“

10.00 – 13.00 – Pictură pe față, baloane modelabile, jocuri interactive pentru copii

Prezintă:  Carmen Butariu

 Cartier Gai – Parc Biserica ortodoxă Sârbă

10.00 – 10.30 – Teatrul de Animație Piticot – „Căsuța din oală“

10.30 – 11.00 – Palatul Copiilor  – muzică usoară – coordonator prof. Laura Roșu

11.00 – 11.30 – Palatul Copiilor – Gym Team – gimnastică aerobică – coordonator prof. Elza Fărcuța

10.00 – 13.00 – Pictură pe față, baloane modelabile, jocuri interactive pentru copii

Prezintă:  Raul Lucaci

Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad

Ora 18.00 – 19.30  – Festivalul de Teatru Circ Fantasticoo – Cristian Gog – Spectacolul „Realitatea e o iluzie”

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Centrul Municipal de Cultură Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.