Ziarul electronic al arădenilor

Zilele Aradului 2018. Spectacol de reconstituire „Arad – oraș liber regesc“

Momentul în care Aradul a primit diploma de oraș liber regesc va fi reconstituit de actori de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“, cărora li se vor alătura și câțiva voluntari, spectacolul fiind programat să se desfășoare în deschiderea ediției din acest an a Zilelor Aradului.

Astfel, vineri, 17 august, de la ora 18.00 în centrul orașului va avea loc spectacolul „Arad – oraș liber regesc“, care va cuprinde o paradă și o ceremonie, fiind reconstituit momentul de acum 184 de ani, când Aradul a devenit oraș liber regesc.

Parada se va desfășura pe traseul Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ – Palatul Administrativ și retur și va aduce în fața arădenilor costume de epocă și trăsuri.

În fața Palatului Administrativ, actorii vor întruchipa momentul din 21 august 1834, când trimisul împăratului a predat primarului „Diploma de Slobozire semnată de către Majestatea Sa Apostolică Regală și Împărătească, a preamilostivului și mult iubitului Tată al Țării Franz I“.

Festivitățile de proclamare a Aradului oraș liber regesc s-au desfășurat între 17 și 28 august 1834.

Tot în cadrul Zilelor Aradului, vineri, 17 august, în Parcul „Sfânta Maria“ din Micălaca, între orele 19.00 – 23.00, va avea loc un concert de muzică ușoară cu Nova Band, Rock Abil, Melting Dice și Zdob și Zdub.

Zilele Aradului 2018 se vor desfășura în perioada 17 – 26 august.

CITITI SI:

1834 – Festivităţile de proclamare a Aradului oraş liber regesc

Zilele Aradului 2018. PROGRAM

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.