Ziarul electronic al arădenilor

Zeci de arădeni și-au pierdut cardurile de sănătate

cardPeste 90 de arădeni și-au pierdut deja cardurile de sănătate și au depus cereri pentru a obține un duplicat contra cost, în timp ce 20.000 de carduri au fost returnate de Poșta Română Casei Județene a Asigurărilor de Sănătate (CJAS) pentru că beneficiarii nu au fost găsiți acasă.

Potrivit reprezentanților CJAS Arad, până luni au fost tipărite 306.000 de carduri de sănătate beneficiarilor din județ, dar 20.000 dintre acestea au fost returnate de către Poșta Română instituției pentru că destinatarii nu au fost găsiți la domiciliu.

O parte dintre cei care nu au primit acasă documentele au mers la ghișee, în ultimele zile fiind eliberate astfel 3.665 de carduri de sănătate.

Dintre cei care au primit cardurile, 90 de arădeni au declarat deja că le-au pierdut și au solicitat eliberarea unui duplicat.

Reprezentanții CJAS Arad spun că duplicatele vor fi eliberate contra cost, în termen de 30 de zile, după ce solicitanții au completat o cerere-tip.

Un număr de 1.755 de carduri au fost tipărite cu erori, astfel că vor fi schimbate pe cheltuiala statului, iar 72 de persoane au refuzat să primească documentul invocând motive religioase sau de conștiință.

Pe de altă parte, la sediul CJAS au fost depuse, luni, șapte sesizări privind nefuncționalitatea sistemului informatic de validare a cardurilor, toate sesizările fiind depuse de către furnizori de servicii medicale din județ.

Din 1 mai, cardul naţional de sănătate a devenit unicul sistem de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Acesta face dovada calităţii de asigurat şi confirmă prezenţa asiguratului la furnizorul de servicii medicale.

sursa: Mediafax

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.