Ziarul electronic al arădenilor

Wiener: Nu cred că şcoala, cum o ştiam înaintea pandemiei, va fi posibilă în următoarea perioadă

Deputatul USR Adrian Wiener nu crede că va fi posibilă, în următoarea perioadă, şcoala cu elevii din toate clasele prezenţi simultan la cursuri în toate localităţile din România.

În opinia sa, este „imperativ“ însă ca din semestrul al doilea unităţile de învăţământ să fie deschise cel puţin pentru preşcolari, clasele 0 – a IV-a, a VIII-a şi a XII-a, cel puţin în zonele verzi şi galbene.

„Nu cred că şcoala, aşa cum o ştiam înaintea pandemiei – cu elevii din toate clasele prezenţi simultan la şcoală în toate localităţile din România, va fi posibilă în următoarea perioadă. Cred însă că este imperativ ca din semestrul 2 unităţile de învăţământ să fie deschise cel puţin pentru preşcolari, clasele 0 – IV, VIII şi XII; cel puţin în zonele verzi şi galbene – cu incidenţă cumulată de sub 3/1.000“, a scris el, pe Facebook.

Deputatul, care a fost coordonator al Spitalului COVID-19 din Arad, a subliniat că decizia cu privire la deschiderea şcolilor nu trebuie să fie una politică, ci una documentată şi fundamentată de specialişti.

„Sunt părinte. Înţeleg nemijlocit presiunea uriaşă pusă pe copii ca urmare a întreruperii şcolii. Pierderea unor capitole importante din parcursul educaţional, a abilităţilor de interacţiune socială, a ritmului firesc. Şi poate impactul cel mai mare este resimţit de copiii din învăţământul preşcolar şi din clasele primare. Pentru ei, colectivitatea şi comunitatea sunt ca aerul – mediul firesc de formare emoţională ca fiinţe umane. Vorbim de viitorul copiilor şi de prezentul familiilor. Sub nicio formă, decizia cu privire la deschiderea şcolilor nu trebuie să fie una politică, ci una documentată şi fundamentată de specialişti“, a precizat el.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.